Procrastination!

Dacă se poate de ce nu? De ce să faci acum, ceva ce poate fi lăsat pe mâine sau... pe altădată, când o fi? Asta fac eu... Mereu! Şi nu doar eu! 

Dacă tu nu faci aşa şi tu nu amâni lucrurile şi tu faci tot ce trebuie făcut când trebuie făcut, ba mai mult faci ceva-ul ăla în avans... E un X într-un pătrăţel, în colţul din dreapta-sus al browserului... Click pe el şi ceau! 

Bilanţul zilei de astăzi? Trei căni de ceai negru cu miere şi lapte, două căni de ceai verde, o cană de ceai verde cu mentă şi lămâie, şaişpe ţigări lucky,  un ştrudel cu mere, juma' de top de hârtie consumat şi o altă jumătate pe rol... Asta cu hârtia e doar în plan...numai ceaiurile şi ştrudelu' îs pe bune... Paperworku' îl lăsăm pe mai târziu... de ce nu mă mir?

Acum ar trebui să fac ceva ce aş fi putut face toată săptămâna... Dar am preferat să o frec aiurea şi nici măcar nu pot spune că am făcut ceva constructiv...

Şi mirare că totuşi mă apucasem mai devreme dar m-am lăsat...de ce? Pentru că mai am şi mâine câteva ore la dispoziţie...

Bun aşa... De fapt, de fiecare dată când mă apuc de ceva găsesc altceva mult mai interesat de făcut. Mi se pare mai interesant să mă pensez sau sau să-mi tai pieliţele şi să-mi pilesc unghiile... sau să-mi fac un ceai, sau orice. Mi se pare mai interesant să mă scobesc în nas, poate reuşesc să-mi gâdil partea aia din creier care se ocupă cu provocarea, cu determinarea, cu impulsionarea... sau mai bine îmi şterg praful, sau îmi vopsesc unghiile...sau plimb câinele....şi câte ar mai fi, câte aş face în loc să fac ce trebe să fac. E mai interesant să mă zgâiesc în oglindă sau să mă uit pe pereţi... 

Şi chiar atunci când mă apuc de treabă, serios şi cu dedicaţie, înţelepciune şi devotament intervine ceva...de fiecare dată... Ori tre să fac şuşu, ori mi-e foame, ori sună telefonul...ori ceva ceva apare...

Ştii tu bine ce zic, dar ştii de ce? Dacă nu ai fi ca mine nu te-ai fi oprit din treaba ta ca să citeşti ce am scris şi ai fi clickuit de mult icsuleţu' din colţ... Te-am prins, huh? 

Hai, do your work, don't be stupid! [Asta scrie şi pe desktop-ul meu...dar cine dracu' respectă aia? Nu eu...]

Numai dracu' poate ştii...

Şi toţi zeii, care din nou, au ales să şadă cu curu' la mine.

Mai râdem, mai glumim, mai bem un păhărel şi ajung la concluzia că toată nebunia asta e de fapt ca o prăjitură şi implica tot procesul de preparare.

Mergi dimineaţa la magazin să cumperi toate ingredintele, şi le alegi pe cele mai bune, te mai enervezi că vânzătoarea e sictirită şi te fute-n gură numai din priviri, mergi spre casă, începe să plouă, nu ai umbrelă, canalizarea nu face faţă, e plin de bălţi, pierzi tramvaiul, te stropeşte un jegos cu un 4x4, te înfurii dar mergi mai departe, tu ai de făcut o prăjitură. Ajungi acasă, te apuci de prăjiturit[cuvânt luat dintr-o reclamă], constaţi că-ţi lipsesc nişte ingrediente, dai o fuga până la magazinul de la colţ, şi spre fericirea şi mulţumirea ta găseşti tot ce ai nevoie dar la un preţ ceva mai umflat, de cartier, asta e... Bun. Acum chiar te apuci de treabă, trudă, muncă şi făină peste tot, se ia curentul, ceva tipic...bun... pauză. Revine curentul, continui treaba. Când prăjitura e aproape gata, te duci să-ţi faci un duş rapid, îţi torni un pahar de vin şi te aşezi confortabil în fotoliu... Miroase extraordinar! Şi vine EA, Prăjiturzzilla!!! Şi haleşte tot şi la sfârşit comentează că e prea însiropat blatul!

Ce căcat, nu ştiu dacă înţelegi ce vreau să zic, dar e frustrant oricum... Ideea e că nu trebe să te opreşti şi în niciun caz să dispari de lângă prăjitură...e foarte posibil să apară o Prăjiturzzilla foarte leneşă, care nu-i în stare să-şi facă singură o prăjitură şi ce face? O haleşte pe a ta...

Şi zeii? Aleg să se uite la... la ce dracu' s-or uita. Până la urmă e doar vina mea... Ori mă las de prăjituri, ori mă ascund într-un colţ şi mănânc doar eu...ori, o fac atât de nasoală, să nu o mănânce nimeni...

O leapşă..

Zău că-mi place... Da-mi place mult!

So, here we go... 19 întrebări la care trebuie să răspund cu inițiala prenumelui meu. 

1. Prenume: Hanelore

2. Câteva cuvinte din 4 litere: Horă, Haos, Hain, Hoit 

3. Nume de băiat: Horaţiu... pff ce-mi place!

4. Nume de fată: Hilda

5. O ocupație: Hangiu

6. O culoare: Havana .. Are şi cod, jur #947F60

7. Ceva ce să porți în viitorul apropiat: Haine în mod normal :))

8. Un nume de mâncare: Haleală, în dialectul oamenilor flămânzi!!

9. Ceva ce găsești în baie: Hâtrie igienică, în caz contrar, e jale!

10. Un loc: Heaven... PĂ HEVĂN

11.  Un motiv pentru întârziere: Harta, Harta e de vină... 

12. Ceva ce ai urla: Hooooo!!!

13. Un titlu de film: 'How to lose a guy in 10 days' , sau aşa ceva

14. Ceva de băut: Heineken

15. Un grup muzical: Hamerfall

16. Un animal: Hienă

17. Un nume de stradă: Horia, Cloşca şi Crişan... trebuie să existe o stradă numită astfel! TREBUIE!

18. O marcă de mașină: Honda

19. Titlul unei melodii: Heartbreak Hotel...[Elvis]

Am primit-o acum ceva vreme, am regăsit-o acum... Nu, nu mai ştiu de la cine am primit-o dar ştiu unde se duce, la MUIE... 

N-am scris de mult dar totuşi Andruş sau [Muiţa revoltată] cum îmi place mie s-o alint, îmi apreciază frustrările, ideile şi dorinţele fantasmagorice, pe scurt, rândurile îndesate pe blog, ba mai mult, mă consideră un [Superior Scribbler]Săru-mâna don'şoară! Acum o plecăciune şi mă supun regulilor... Care?

Ete, aistea:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali; 
2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3. Fiecare S.S. trebuie să îşi prezinte premiul pe blog şi să adauge link către [acest post] care ne explică ce este cu premiul;
4. Fiecare S.S. care a câştigat premiul este rugat să viziteze acest post şi să îşi adauge numele la Mr. Linky List…
5. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

Eu cred că Fata Gri, Serj, şi Gizăs merită premiul... Mie mi-s foarte dragi!  

Merci şi ne revedem... când mi-o veni şi mie cheful de scris... 

De unde vin...

De ce, dar mai ales cum? Şi de când? De optâşpe ani. Optâşpe ani, patru luni şi 5 zile. Şase mii şase sute nouăzeci şi ceva de zile... Unde sunt? Dar eu? Unde sunt eu?  Mai contează? 

Câtă impertinenţă. Cum îmi permit să mai întreb? Uite că-mi permit. Priveşte-mă... Câtă insolenţă! 

Şi dacă pentru voi  e prea mult, lăsaţi-mi mie libertatea mea şi aerul meu...  Nu vă vreau. Mi-e scârbă de ce aţi ajuns. Mi-e scârbă! Cât de jos sunteţi. Cât de murdari. Cât de nepăsători, cât de prostiţi, cât de minţiţi şi mincinoşi, cât de vulgari, cât de orbi... Îmi aprind o ţigară!

Şi vremurile astea îmi amintesc de alte vremuri şi brusc parcarea a devenit neîncăpătoare... şi plouă. Tramvaiele huruie pe şine. Taci! Învaţă să taci. Cauţi sensul? Încerci să înţelegi? Opreşte-te! Nu! Nu ai să ştii. Citeşte printre rânduri... Acum ştii ce zic? 

Dar altfel? Oare se poate altfel? Se poate, dar nu aici şi nici acum! De ce? Cum? Cât? De când? Iar de ce... Prea multe întrebări, niciun răspuns. 

Hai să ne aruncăm în valuri, hai să ne spălăm de minciuni şi de sentimente, hai să uităm de noi! Hai să fugim. Suntem slabi.  Noi cu furculiţe şi ei cu tancuri... Ia spune-mi, avem noi vreo şansă? Eu mi-am găsit de mult răspunsurile... Ştii când? Atunci când am încetat să le mai caut cu disperare, atunci când am realizat că spaţiul dintre urechile mele este incomensurabil. Nimeni, nimeni şi nimic nu-mi poate lua asta! E tot ce am, tot ce este cu adevărat al meu... Nici măcar trupul nu-mi aparţine aşa cum îmi aparţin gândurile. Trupul a fost şi al tău. Şi sufletul. Mai ales sufletul! Şi l-ai modelat aşa cum ai vrut. L-ai avut în palmă. L-ai scapat în noroi, l-ai mânjit, tot tu l-ai curăţat, l-ai vindecat şi tot tu l-ai făcut bucăţi... Dar gândul... E al meu! Numai al meu! Şi eu fac ce vreau din el. Eu îl împrăştii, eu îl ascund, eu ţi-l arăt din când în când, eu îl înalţ şi tot eu îl cobor, eu îl înnec, eu îi dau viaţă, eu...eu! E al meu! 

Mai aprind o ţigară... prima s-a consumat în scrumieră... Şi-mi mai spui că fumez prea mult. 

Atât de rău. Atât de răi. Unde suntem noi? Credeam că ne-am regăsit. Nu înţelegi. Ştiu. Întâi trebuie să mă regăsesc eu, printre picături, printre cearşafuri, printre noi... Undeva sunt! Pe care bănci, prin care parcuri? Prin care gând şi în câte suflete? În care sticlă, în care bar? Îţi mai aminteşti de mine? Îmi spuneai că sunt copil... Poate acolo sunt. În suflet sunt copil! În trup sunt... sunt degeaba, iar în gânduri, în gânduri am îmbătrânit de mult! Timpul, vremurile, ploaia şi vântul, uneori soarele... Dar niciodată noi!  

De multe ori vorbesc cu tine... în gând, sau în suflet. Da, sufletul ăsta şifonat îţi mai păstrează amprenta şi strânsoarea. Eşti departe. Mult prea departe. Eşti chiar mai departe decât imaginaţia mea şi prea departe ca să te ajungă gândul. Dar ştiu că eşti... La fel cum şi tu ştii că sunt. 

Şi încotro mă-ndrept?

Out Cherrie, repunere de la margine!

Eu sunt tot ce-mi trebuie! Nu sunt doar o jumătate în căutarea altei jumătăţi ca să putem deveni, împreună, un întreg. Ce căcat? Eu sunt deja un întreg! Ai venit tu şi deja a fost prea mult. Lasă-mă şi-ţi vezi de drum! 

Eşti prea grăbit, prea euforic. Mă oboseşti. Nu pot să ţin pasul cu tine şi sincer, nici nu vreau.

Şi totuşi te vreau. Dar nu pentru totdeauna. Te vreau vreo două ore pe noapte. Dar nu acum, sunt prea obosită... poate mâine. Nu vreau să ies la braţul tău în oraş şi nici să ne plimbăm de mână prin parc. Ar fi ridicol. Te vreau închis în cameră două ore, sau şi mai puţin. Şi când ies de la duş, să fi deja plecat. Fără dulcegării şi lugu-lugu, fără îmbrăţişări şi fără ''te iubesc''... Fără discuţii savante şi fără întrebări, fără sentimente, pentru toate astea există EL... Şi tu n-ai să fi niciodată mai mult decât... câteva ore! Mi-ai fost al naibii de drag. Jur! Ciudat om, ciudat. Nu vei putea niciodată să fi ca el, dar nici el ca tine. Sunteţi diferiţi, mult prea diferiţi şi totuşi sunteţi la fel. La fel de proşti!

Şi fără haine... Aşa te vreau! Apoi să pleci şi să te întorci când te vreau eu... Fără telefoane şi fără ''de ce?''. 

Nu înţelegi. Nu te vreau decât ''în joacă''...

Asta a fost! Ai venit, ai mirosit, adio Gringo! Mulţumesc! Acum uită-mă...lângă tine câteva nopţi!

Vacanţa... pe scurt!

Am ajuns, în sfârşit, acasă... Mi-am despachetat bagajele şi acum am tot timpul să-ţi povestesc ce 'făcui' zilele în care 'lipsi' de pe meleagurile aistea. 

Păi, dacă petrecerea de Revelion nu a fost mare nebunie, restul zilelor au fost de excepţie! Dar parcă nu prea am chef să înşir ce am făcut, cu cine, unde...de ce... Îţi arăt câteva pozne şi te las pe mata să deduci cum fu...   

La cabana....

Da bha, dupa cateva zile petrecute la cabana cu nebunii din Craiova mi-am dat seama ca e si wireless aici... Din pacate scriu fara diacritice, nu-s pe lap-ul meu. [o sa-ti spun si de ce, dar nu acum]

Acum ma car, sa ascult inca 345875430954853 de piese de house...
Nu-i rau, oamenii sunt faini dar... da, exista acel "dar"!

Per total trist revelion... Sau nha, petrecerea de revelion... Ata ete! Dar daca o fi sa fac tot anul ce am facut dupa ora 00:00 nu ar fi rau... Lasa alcolul sa curga si plamanii sa-ti fie verzi. Stii ce zic!

O sa revin cu subiectul dupa ce mi despachetez bagajele, acasa la mine...

Va pup cu frigu-n oase pe care l-am adunat de aici, de pe Clisura Dunarii!

AAAA......au bagat "dirty diana", am plecat!

[Deci, asta ca o maaaaare paranteză... Îmi retrag cuvintele despre petrecerea de Revelion. Cel mai tare Revelion Ever... Şi cele mai cul discuţii savante cu alcool la bord, cele mai faine nopţi, cele mai tari dimineţi, cele mai bune cafele, cel mai bun aer. Oamenii: băi, respect! Oamenii-oameni! Ah, şi îmi lipsesc câţiva oameni: unul din punct de vedere fizic iar vreo 2... psihologic]

Necesar...

De patru-cinci ore mă tot apuc să-mi fac bagajul. Dimineață mă car. Bun. N-am reușit și nici nu cred că o să-l mai fac acum. Dar mi-am amintit cum a fost ultima dată când am călătorit cu trenul. Unii zic că-i boring, băi, nu-i. Nu și pentru mine. Ador să merg cu trenul. De ce? Să vezi...

Vară, cald, coafura..varză! Aștept trenu', mor de cald. Mă duc să-mi iau ceva rece de băut... Coadăăăăăă... Căcat. Stau ce dracu', să mă deshidratez? Bun, mai erau doi oameni înaintea mea: vine trenu'. Eee...am timp... Ajung și eu la rând, donșoara abea se mișca. Bun, când îmi iau ceiucu' și restu', nenea cu paleta dă verde!!

NUUU, stai... cu un rucsac cât mine alergam pe peron! Prind trenu', ce dracu', io-s Highlander! 

Buuun... Mă chinui să-mi găsesc locu'. În căcaturile astea de trenuri numerotarea se face după niște criterii neştiute şi neînţelese și necunoscute de omul normal... Buuun! L-am găsit, șaișpatru, țin minte și acuma. Bun, doar că pe locul ăsta ședea un tânăr domn, arătos ce-i drept...Și dormea. Cul... Oricum am deranjat tot vagonu' când am trecut cu ditai rucsacu'de ce nu l-aș trezi pe om, doar stă pe locul meu de drept.. Și îl trezesc: aista si uită buimășit la mini... Nu înțelegea ce dracu' vreau de la viața lui... Până la urmă mi se făcu milă de sufletu' prigonit și-l las să doarmă. Mă așez pe un alt loc. Mă mai chinui să-mi urc rucsacul la locul cuvenit, no chance...se trezește tânărul domn și mă ajută... Și stau, dar unde-s ziarele mele?? AA.. clar, agățate de ruxac. Cuuul. Mă cațăr, le iau, ma așez la loc, mă apuc de Cațavencu.

Vine controloru', îi dau biletul și îi explic că pe locul meu stă altcineva... Ăsta belește niște ochi maaari... ”Donșoară, da, dumneastră aveți loc 2 vagoane mai în spate” ... No shit! maaaaxim, toți zeii sunt astăzi cu curu' la mine. Mă ambalez cu tot cu rucsacu' imens și mă car... Mă opresc pe hol la o țigară, oricum controloru' se duse în partea ailaltă... În timp ce-mi fumam io țigara vine un moșuleț care a simțit nevoia să-mi amintească că nu se fumează în tren... ”Săru-mâna, știu, da io fac o excepție” și îi fac și cu ochiu!

Parcă eram high... ce dracu' mai putea să se întâmple? Ce? Hai că o zic şi p-asta... Locu' şaişpatru era exact lângă moşuleţ. După ce am gasit locu' şi după ce am deranjat iar juma de vagon, m-am aşezat şi de la baie a apărut Senior. Io la geam el alăturea... În faţa mea, alţi doi veterani... Pff, nu puteam nimeri mai bine. Şi ce să fac hai să-i dau iar cu Caţavencu. Aha, da! Caţavencu a rămas în celălalt vagon. AAAAAArghhhhhhh Crizee... Stau mă holb pi jiam... Nica nou, tăti-s la fel... Numa niscaiva viluţi apăruti di nicăieria... Alt bai să nu fie! Aa, hai să ascult muzică...Da! La pantof că n-am fost inspirată să-mi pun telefonul la încărcat... Las'.. Ajung şi la destinaţie, mai stau juma' de oră în gară să-l aştept pe 'Nea Nicu că era plecat la mama dracu' şi cinci minute se făcură cinşpe, douăşcinci... 

Şi am ajuns şi acasă, ce dracu'... Fu "fan"... Mă distrai [Şi nu, nu-s olteancă, dar da, am un oltean pe lângă mine şi-mi vine a vorbi asemenea lui]

P.S:  Cam aşa arăt iarna înainte de plecare... 

Hai, Au revoir cherrie!

Al meu Rembrandt căcăcios...

Ședeam amândoi, confortabil pe pervaz și savuram o țigară... Nu prea fină că ”e criză”.

Și pentru că la începutul meu de depresie nu sunt suficiente cele minus țâșpe grade de afară [Și deja pe la -paișpe grade mi-amintesc... Și asta doar pentru că nu vreau să uit. Era februarie. A fost!] și albul ăsta inuman, se adaugă și sonata lunii a lu' musiu Beethoven. Și nu-i tot, la ora aista mă freacă și întrebările existențiale, gândurile tâmpite legate de ce a fost și ce va fi... De ce așa și nu altfel? De ce atunci și nu acum? Cum? Cât? Iar de ce... Și poate ”când?”. Și mereu ”Cine?”... 

Omușorul nou ce-a apărut pe scenă e fascinant, și reușește să amestece bancurile cu teoriile lui Lavoiser și Zaraza cu replici Shakespeareiene, îmi face ziua mai bună cu două vorbe și-un zâbet à la copilul mic și tâmp, și ar fi la fel de magic și într-o bodegă infectă, dar...nu e de ajuns. Deși am învățat să tac lângă acest ”Rembrandt constipat” cum îți place ție să-l numești, tu omul radical și drept și cu idei stufoase dar fără simț și fără căldură, nu e de ajuns... Cade cortina. E mai mult și mai puțin decât ai fost tu. E diferit și foarte la fel. E cum vreau și cum n-aș vrea vreodată... Nu e! Nu, nu e... Nici tu nu ești, să nu crezi, nici n-ai vrea... Nu mai știu ce vreau și cred că cel mai bine [pentru mine, evident] ar fi să nu mai vreau nimic... 

Dar nu vreau să nu vreau... Vreau să vreau... Să vreau ceva, orice, dar să vreau "ceva-ul" ăla din vârful tuturor terminațiilor nervoase și din toate capilarele... Vreau să vreau...

Și niciodată la fel!

Au revoir, monsieu... Au revoir!

Naked

Am regăsit filmarea de la Speak-out 09...

Știi ce zic?

Să mă lași astăzi să dorm mai mult, să mă lași azi...dar să mă lași! Să nu tragi de mine, să nu mă bâzâi... 

Taci și lasă-mă,  pleacă, du-te unde vrei și cu cine vrei că astăzi nu-mi pasă și nici mâine și niciodată. Azi nu te vreau...Nici mâine. Pleacă, du-te și lasă-mă! Și niciodată! 

Nu vreau să mă ridic din pat, nu vreau să mănânc, dar mi-e sete, foarte sete! Și înainte să pleci, adu-mi, te rog, o scrumieră și scoate-mi țigările din poșetă. Bricheta e pe masă. Acum taci și du-te!

Mi-e greu să te mai aud vorbind, mă enervezi. Nu vreau să-ți mai simt nici tinerețea și nici exuberanța și nici nebunia. Nu sunt pentru tine... N-am timp, nici măcar pentru mine. Cum aș putea avea pentru tine și pentru amândoi? Nu vreau răspuns, nu mă interesează! Tu pleacă acum și îți vezi de drum, eu rămân aici! Ia și gara cu tine și trenul și să nu te mai întorci! N-am să vin pe urma ta, să-ți iei și linia ferată... 

E bine, e răcoare... o țigară, o sticlă goală de Jack și o mulțime de minciuni... Ai plecat! E doar liniște și nimic mai mult. În mine e vânt și frig și pustiu... Și nu vreau să te mai văd lângă mine deși nici nu ai apucat să închizi ușa și deja-mi lipsești. Dar am vrut să pleci. Noi nu mai suntem...am fost dar ne-am rătăcit. Eu m-am pierdut, am rămas în urmă. Tu te grăbești, pleacă!

Aprind țigara și te-aștept să vii... 

La Londra e ceață...

Vreau... Să mă trezesc îmbrăcată într-un tricou de-al lui dimineața iar lângă mine să fie el... să bem cafeaua în bucătărie și să fie senin și răcoare... 

Să fie cu picioarele pe pământ dar suficient de înalt să mă poată ridica pe mine cu capul în nori, să mă iubească fără să-mi ia strălucirea, să-mi lase aerul și libertatea mea, să mă iubească dimineața nemachiată și cu părul răvășit... și seara cu machiajul întins. Să mă iubească pe mine! 

Să se bucure alături de mine pentru realizările mele, să mă ridice atunci când cad, să-mi aducă un paracetamol și un ceiuc fierbinte atunci când sunt răcită... să-mi deschidă ușa mereu, să fie măcar pe jumătate la fel de nebun și visător ca mine și să fie la fel de organizat ca mine... [să nu fie chel și cu burtă, să nu aibe păr pe nas] Să fie inteligent, să pot să vorbesc cu el orice, oricând și oricât... Să nu mă plictisesc niciodată lângă el, să mă țină în suspans, să mă surprindă. Și să-mi aducă flori... Să mă alinte fără să exagereze, să fie visător... și realist, mai realist decât sunt eu acum! Să mă facă să-mi doresc să merg cu el până la capătul Pământului cu ochii închiși, pe jos, prin ploaie! Să mă regăsesc în el, să fiu eu! Să mă lase să fiu eu... Și să-i calc cămașa dimineața și să-i asortez cravata... Să pot să plâng în fața lui, să mă lase să fiu eu! Să-mi accepte tabieturile și mofturile... Și poate aș renunța la câteva dacă îmi dă un motiv. Să nu îndrăznească măcar să-mi interzică ceva, decât dacă are un motiv serios. N-am să-i interzic nici eu... Să fie amabil și politicos, să știe cum să folosească tacâmurile, să nu fumeze dar să mă certe pe mine și mereu să-mi spună că fumez prea mult, să bea cu mine o bere seara la TV, să nu fie snob și să-i placă muzica clasică, să-mi accepte ideile și concepțiile... Să fie EL!

CE VREI TU???

Nimic... spuneam că la Londra e ceață...

Dar... ești tâmpit!

Înainte de orice altceva râd... și încerc să mă refac. Caut iar partea bună în tot căcatu' ăsta!

Un weekend. Un weekend de căcat sau un weekend foarte tare, dar un weekend!Vineri: aiureală totală. Vodka, vin, muzică, bere, tequila, muuuulte țigări și niciun chef de dănțuială. Letargie totală. Și niciun ban în portofel. De fapt n-aveam portofel, dar aveam ținută de club[blugi, bocanci, cămașă și poșetă plic]. NOT!

Și m-am cărat, spre fericire! Tu-mi spuneai că mă iubești iar eu, că am încredere în tine, tu zbierai pe stradă, îmi ziceai să te cred, eu îți spuneam să mergi drept, tu ai tăcut... și am căzut amândoi! Și am ajuns, am ajuns și la stele, iar. Ălea douășopt erau tot acolo, să vezi minune... Dar ai adormit! Și te-am lăsat să dormi. Am dormit și eu, ceva mai târziu...  Și nu mă simt altfel decât înainte, nu ai schimbat nimic din mine, nu ai luat nimic și nici n-ai dat, nu ai făcut nicio mutare... Nici nu te-aș fi lăsat! Dar mi-e bine, mi-e atât de bine cu mine. 

Sâmbătă. Ciudată zi. Dar noaptea..."Marooned" de la Pink Floyd pe background... O noapte fără stele, nu, nu mai erau stelele... Erau niște pinguini micuți... 

Și m-ai enervat: și ieri și azi și toată viața! Mă întrebai la un moment dat de ce... Ei uite tocmai de asta! Că reușești să mă enervezi în ultimul hal, parcă ți-am spus atunci că ești sadic... Dar reușești, măi, reușești și ți se citește satisfacția aia sadică în ochi! Dar nu pot să mă supăr... m-am metamorfozat în așa hal încât căcaturile astea mă amuză, mă antrenează, mă țin vie! Am devenit imună la așa ceva, nu mă mai doare, încep chiar să mă hrănesc cu acțiunile astea care înainte mă scoteau din minți... Băi și ce bine e! 

Și omul care întotdeauna e alături de mine când sunt in deep shit, a fost și de data aceasta, fără întrebări și fără condiții... Thanks Schnukums!

Aș putea spune că mi-am pierdut vremea cu tine, dar de ce? Eu oricum n-am vreme și n-am ce pierde... Puteam, da, puteam să fac altceva, mai constructiv, dar am ales asta. Am ales amorțeala și pinguinii și ratatul alcoolic și drogat, cum îți place ție să te caracterizezi... Eu aș spune altceva, aș pune toate astea puțin altfel, aș mai adăuga ceva și aș reformula și te-ai regăsi cu siguranță. Dar nu vreau! Nu mă agit, nu mă stresez... Îmi ești drag... Dar ești tâmpit!

Am atâtea de făcut și niciun chef... Sunt amorțită și mă doare fiecare părticică din corp. Te las, mă retrag... Dar am să revin, promit!

Cu mintea-n batistă...

...și nervii întinși pe podea.

Dezamăgită, nervoasă, supărată, scârbită și revoltată, speriată poate dar foarte hotărâtă și în același timp pierdută... Și nu sunt stări necunoscute. Le știu eu prea bine. Ați avut voi grijă să nu-mi lipsească vreuna. De ce? 

Ție, da ție... Ţie cu ce ţi-am greșit? Am greșit poate că te-am ascultat de fiecare dată, ca am fost o batistă umană în care ți-ai împrăștiat secrețiile nazale, și am fost lângă tine fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp, de loc sau de mod.  Și în schimb mi-ai dat o mare muie! Și nu e prima dată... Prima dată n-am putut să reacționez, am rămas perplex, apoi am zis: ”Lasă... plouă afară” dar acum?? Acum? Enough is enough! Îți mulțumesc, drag prieten, mi-ai arătat și tu că oamenii sunt curve, mi-ai arătat că și tu ești om! 

Acum nu-i rost să mă mai consum... Am spus cândva că mă detașez, și da, acum sunt eu aia egoistă... Dar egoismul meu mă privește pe mine nu pe voi... De fapt asta e, egoismul meu nu lasă lucrurile astea să mă afecteze! Mi-e greu mie să înțeleg acum... la momentul potrivit o să vă spun și vouă, dac-o mai fi vreme.

Mă retrag în pătuc, un ceaiuț și-o carte bună [prin natura ei și datorită modului prin care a ajuns în mâinile mele... Îi mulțumesc celui care obișnuia să-mi spună ”Schnukums”]

Conversație

EA: [...] Spune-mi despre tine, câte ceva.

EL: [...] Știi, eu sunt un tip profund...

EA: Nasol, mie-mi plac baieții care sunt pro-pizdă !

Acum!

 Acum mi-am amintit ceva. Acum deabea am realizat eu, prin lungă meditație ce înseamnă de fapt. Ce este fenomenul și ce presupune el... Tot acum mi-am dat seama că dacă eu rămâneam la fel fenomenul îmi era încă drag și poate fenomenul era încă parte din  mine...

Pentru o clipă am crezut că ar fi trebuit să rămân eu, să nu mă schimb... tu asta ai iubit la mine, tu m-ai iubit pe mine așa cum eram eu... Nu ce am devenit... Tu mă iubeai pe mine... 

Dar apoi mi-am amintit că tot tu ai fost cel care m-a schimbat... Probabil făcea parte din planul tău de...”dezândrăgosteală” sau ”deziubire”... sau doar o deziuluzie...

Noapte bună, mon chou! 

*Je t'ai aimé

Curva...

CÚRVĂ, curve, s.f. 1. (Pop.) Femeie care duce o viață desfrânată. ♦ Prostituată. 2. Fig. Om ipocrit, josnic; cutră. – Din v. sl. kurŭva.
Sursa: DEX '98   

Curve de tot felul, de toate națiile, curve femei și bărbați, curve de noi! Și când spun ”curvă” mă gândesc mai mult la al doilea aspect, a doua definiție din DEX...

Nu-i om să nu fi fost vreodată curvă! Nu cunosc niciun om atât de curat! Nu există! Cu toții suntem curve într-o oarecare măsură...

Curve miserupiste,  cu pretenții, curve de 2bani, curve sentimentale, curve cu tupeu,  jenante, curve care-și bat joc de tine și curvele care plâng după tine, curve cu interese, curve misogine(aici se încadrează majoritatea bărbaților), curve politice, curve care-și plâng singure de milă,curve pe bani puțini, curve cu principii și curve fără mândrie, curve cărora nu le mai pasă, dar... CURVE! 

Și acum spune-mi că nu te identifici măcar cu una din ele... Și n-am să te cred. Mi-e scârbă de ce ai ajuns tu, de ce-am ajuns eu, de ce am ajuns noi... Mirosim a curve și ne identificăm cu ele... Avem comportament, mișcări, intenții de curvă...privire și respirație de curvă. Nu mai gândești ca om... curvă! Nu mai ai mândrie, nici caracter, nu mai știi cine ești, te cauți, nu te găsești... te-ai plictisit și... devi curvă! E cel mai simplu mod de a abandona... transformă-te intr-o curvă! 

Și-mi provoci scârbă, mie... Eu curva sentimentală...  dar o curvă cu prea multă mândrie și orgoliu tâmpit, o curvă cu principii, o curvă care plânge din când în când, dar niciodată după tine, o curvă care acum ascultă Carmina Burana... Dar văzută ca fiind TOT o curvă sau O ALTĂ curvă... Și mă amuză teribil, pentru că până la urmă asta suntem, curve... 

Dar e bine, doar ca să nu fie rău ... 

A wise man once told me...

Mi-a spus așa: ” Cel mai bine e să spui ce simți cu adevărat, spune-i ce te face cu adevărat fericită, spune-i și ai să fi uimită de răspunsul lui! Spune-i și-ți va spune... ”

No shit... nu se poate, nu merge așa... Eu știu! Eu știu tot, tot timpul... Și știu eu ce mă face fericită, în niciun caz el, nu el, nu el de acum!

Și el nu o să-mi spună nimic, poate o să mă privească aiurea, dar nici de asta nu sunt sigură... Sau poate o să spună ceva, doar ca să nu tacă, să nu-mi dea mie satisfacția de a avea vreodată ultimul cuvânt! Și ce-o să-mi spună? Nici nu vreau să știu, pentru că nu mă mai interesează... Și zău, că știu ce spun! 

 Acum, la fel cum mi-a spus Mr.Wise Man, sunt in perioada de tranzit și mi-e bine! Nu-mi trebuie mare lucru să fiu fericită... el e de ajuns[celălalt el], pentru moment! Fără prea multă implicare, fără întrebări și fără telefoane aiurea... Mă mai enervez când nu-mi primesc porția de afecțiune, îmbrățișările și ”Bună dimineața Pingu!”, dar asta face parte din mine, asta mă face să fiu eu! Am o viață a mea! A MEA! Și nu-mi pierd vremea cu detalii inutile... Și câte ar mai fi de spus... Și cum mă transform și cum mă topesc și cum în noaptea asta pe lângă ălea douășopt de stele era și luna... N-am avut timp să mă holbez prea mult... am ales să fac altceva, mai constructiv! Și culmea, în același timp, destructiv! Dar e bine... e bine cât mi-e mie bine, și apoi facem noi să fie bine...de fapt eu, tot eu! Și-mi vine să zbier! Sunt atât de...EU! Și fac exact ce-mi place și când vreau...fără presiuni și fără stres, fără nervi și fără teama de a nu fi ”politically correct”! 

Și începe să-mi fie puțin dor... nu știu exact de ce, probabil că așa m-am obișnuit. Nu-i stres, trece și asta!

Ceiuț, ”Noapte bună Bobo!” și nani....

Să-i spunem... „un fenomen”

Un fenomen care nu de mult mă afecta prin simpla lui prezență... 

Ei, acum nici măcar nu-l mai simt!  Nici măcar amintirea a ceea ce a fost... E probabil aruncată undeva între cele douășopt de stele...

Îți cunosc toate mișcările, bătăile inimii și respirația, toate gândurile și toate minciunile... îți cunosc prea bine minciunile! Și dacă-ți spun că nu te mai vreau nu mă crezi, tu nu poți să accepți, tu ești prea mândru... și râd iar! Râd când mă gândesc că asta am iubit la tine, mândria asta, de atâtea ori prostească! Dar s-au dus dracu toate! Și nu le mai vreau și nu te mai vreau!

Nu mai vreau! Nu-mi mai trebe! I had enough! 

Sunt mai puternică decât am fost vreodată și mai slabă ca niciodată! Dar sunt tot eu! Și mi-e scârbă... Scârbă de tot ce înseamnă fenomenul ăsta!

Acum mă duc să beau ceva cald, să-mi închei frumos seara!