duminică, decembrie 20

De patru-cinci ore mă tot apuc să-mi fac bagajul. Dimineață mă car. Bun. N-am reușit și nici nu cred că o să-l mai fac acum. Dar mi-am amintit cum a fost ultima dată când am călătorit cu trenul. Unii zic că-i boring, băi, nu-i. Nu și pentru mine. Ador să merg cu trenul. De ce? Să vezi...

Vară, cald, coafura..varză! Aștept trenu', mor de cald. Mă duc să-mi iau ceva rece de băut... Coadăăăăăă... Căcat. Stau ce dracu', să mă deshidratez? Bun, mai erau doi oameni înaintea mea: vine trenu'. Eee...am timp... Ajung și eu la rând, donșoara abea se mișca. Bun, când îmi iau ceiucu' și restu', nenea cu paleta dă verde!!


NUUU, stai... cu un rucsac cât mine alergam pe peron! Prind trenu', ce dracu', io-s Highlander! 

Buuun... Mă chinui să-mi găsesc locu'. În căcaturile astea de trenuri numerotarea se face după niște criterii neştiute şi neînţelese și necunoscute de omul normal... Buuun! L-am găsit, șaișpatru, țin minte și acuma. Bun, doar că pe locul ăsta ședea un tânăr domn, arătos ce-i drept...Și dormea. Cul... Oricum am deranjat tot vagonu' când am trecut cu ditai rucsacu'de ce nu l-aș trezi pe om, doar stă pe locul meu de drept.. Și îl trezesc: aista si uită buimășit la mini... Nu înțelegea ce dracu' vreau de la viața lui... Până la urmă mi se făcu milă de sufletu' prigonit și-l las să doarmă. Mă așez pe un alt loc. Mă mai chinui să-mi urc rucsacul la locul cuvenit, no chance...se trezește tânărul domn și mă ajută... Și stau, dar unde-s ziarele mele?? AA.. clar, agățate de ruxac. Cuuul. Mă cațăr, le iau, ma așez la loc, mă apuc de Cațavencu.

Vine controloru', îi dau biletul și îi explic că pe locul meu stă altcineva... Ăsta belește niște ochi maaari... ”Donșoară, da, dumneastră aveți loc 2 vagoane mai în spate” ... No shit! maaaaxim, toți zeii sunt astăzi cu curu' la mine. Mă ambalez cu tot cu rucsacu' imens și mă car... Mă opresc pe hol la o țigară, oricum controloru' se duse în partea ailaltă... În timp ce-mi fumam io țigara vine un moșuleț care a simțit nevoia să-mi amintească că nu se fumează în tren... ”Săru-mâna, știu, da io fac o excepție” și îi fac și cu ochiu!

Parcă eram high... ce dracu' mai putea să se întâmple? Ce? Hai că o zic şi p-asta... Locu' şaişpatru era exact lângă moşuleţ. După ce am gasit locu' şi după ce am deranjat iar juma de vagon, m-am aşezat şi de la baie a apărut Senior. Io la geam el alăturea... În faţa mea, alţi doi veterani... Pff, nu puteam nimeri mai bine. Şi ce să fac hai să-i dau iar cu Caţavencu. Aha, da! Caţavencu a rămas în celălalt vagon. AAAAAArghhhhhhh Crizee... Stau mă holb pi jiam... Nica nou, tăti-s la fel... Numa niscaiva viluţi apăruti di nicăieria... Alt bai să nu fie! Aa, hai să ascult muzică...Da! La pantof că n-am fost inspirată să-mi pun telefonul la încărcat... Las'.. Ajung şi la destinaţie, mai stau juma' de oră în gară să-l aştept pe 'Nea Nicu că era plecat la mama dracu' şi cinci minute se făcură cinşpe, douăşcinci... 

Şi am ajuns şi acasă, ce dracu'... Fu "fan"... Mă distrai [Şi nu, nu-s olteancă, dar da, am un oltean pe lângă mine şi-mi vine a vorbi asemenea lui]

P.S:  Cam aşa arăt iarna înainte de plecare... 

Hai, Au revoir cherrie!

vineri, decembrie 18

Ședeam amândoi, confortabil pe pervaz și savuram o țigară... Nu prea fină că ”e criză”.

Și pentru că la începutul meu de depresie nu sunt suficiente cele minus țâșpe grade de afară [Și deja pe la -paișpe grade mi-amintesc... Și asta doar pentru că nu vreau să uit. Era februarie. A fost!] și albul ăsta inuman, se adaugă și sonata lunii a lu' musiu Beethoven. Și nu-i tot, la ora aista mă freacă și întrebările existențiale, gândurile tâmpite legate de ce a fost și ce va fi... De ce așa și nu altfel? De ce atunci și nu acum? Cum? Cât? Iar de ce... Și poate ”când?”. Și mereu ”Cine?”... 

Omușorul nou ce-a apărut pe scenă e fascinant, și reușește să amestece bancurile cu teoriile lui Lavoisier și Zaraza cu replici Shakespeareiene, îmi face ziua mai bună cu două vorbe și-un zâbet à la copilul mic și tâmp, și ar fi la fel de magic și într-o bodegă infectă, dar...nu e de ajuns. Deși am învățat să tac lângă acest ”Rembrandt constipat” cum îți place ție să-l numești, tu omul radical și drept și cu idei stufoase dar fără simț și fără căldură, nu e de ajuns... Cade cortina. E mai mult și mai puțin decât ai fost tu. E diferit și foarte la fel. E cum vreau și cum n-aș vrea vreodată... Nu e! Nu, nu e... Nici tu nu ești, să nu crezi, nici n-ai vrea... Nu mai știu ce vreau și cred că cel mai bine [pentru mine, evident] ar fi să nu mai vreau nimic... 

Dar nu vreau să nu vreau... Vreau să vreau... Să vreau ceva, orice, dar să vreau "ceva-ul" ăla din vârful tuturor terminațiilor nervoase și din toate capilarele... Vreau să vreau...


Și niciodată la fel!


Au revoir, monsieu... Au revoir!

duminică, decembrie 13

Am regăsit filmarea de la Speak-out 09...


Să mă lași astăzi să dorm mai mult, să mă lași azi...dar să mă lași! Să nu tragi de mine, să nu mă bâzâi... 

Taci și lasă-mă,  pleacă, du-te unde vrei și cu cine vrei că astăzi nu-mi pasă și nici mâine și niciodată. Azi nu te vreau...Nici mâine. Pleacă, du-te și lasă-mă! Și niciodată! 

Nu vreau să mă ridic din pat, nu vreau să mănânc, dar mi-e sete, foarte sete! Și înainte să pleci, adu-mi, te rog, o scrumieră și scoate-mi țigările din poșetă. Bricheta e pe masă. Acum taci și du-te!

Mi-e greu să te mai aud vorbind, mă enervezi. Nu vreau să-ți mai simt nici tinerețea și nici exuberanța și nici nebunia. Nu sunt pentru tine... N-am timp, nici măcar pentru mine. Cum aș putea avea pentru tine și pentru amândoi? Nu vreau răspuns, nu mă interesează! Tu pleacă acum și îți vezi de drum, eu rămân aici! Ia și gara cu tine și trenul și să nu te mai întorci! N-am să vin pe urma ta, să-ți iei și linia ferată... 

E bine, e răcoare... o țigară, o sticlă goală de Jack și o mulțime de minciuni... Ai plecat! E doar liniște și nimic mai mult. În mine e vânt și frig și pustiu... Și nu vreau să te mai văd lângă mine deși nici nu ai apucat să închizi ușa și deja-mi lipsești. Dar am vrut să pleci. Noi nu mai suntem...am fost dar ne-am rătăcit. Eu m-am pierdut, am rămas în urmă. Tu te grăbești, pleacă!


Aprind țigara și te-aștept să vii... 

sâmbătă, noiembrie 28

Vreau... Să mă trezesc îmbrăcată într-un tricou de-al lui dimineața iar lângă mine să fie el... să bem cafeaua în bucătărie și să fie senin și răcoare... 

Să fie cu picioarele pe pământ dar suficient de înalt să mă poată ridica pe mine cu capul în nori, să mă iubească fără să-mi ia strălucirea, să-mi lase aerul și libertatea mea, să mă iubească dimineața nemachiată și cu părul răvășit... și seara cu machiajul întins. Să mă iubească pe mine

Să se bucure alături de mine pentru realizările mele, să mă ridice atunci când cad, să-mi aducă un paracetamol și un ceiuc fierbinte atunci când sunt răcită... să-mi deschidă ușa mereu, să fie măcar pe jumătate la fel de nebun și visător ca mine și să fie la fel de organizat ca mine... [să nu fie chel și cu burtă, să nu aibe păr pe nas] Să fie inteligent, să pot să vorbesc cu el orice, oricând și oricât... Să nu mă plictisesc niciodată lângă el, să mă țină în suspans, să mă surprindă. Și să-mi aducă flori... Să mă alinte fără să exagereze, să fie visător... și realist, mai realist decât sunt eu acum! Să mă facă să-mi doresc să merg cu el până la capătul Pământului cu ochii închiși, pe jos, prin ploaie! Să mă regăsesc în el, să fiu eu! Să mă lase să fiu eu... Și să-i calc cămașa dimineața și să-i asortez cravata... Să pot să plâng în fața lui, să mă lase să fiu eu! Să-mi accepte tabieturile și mofturile... Și poate aș renunța la câteva dacă îmi dă un motiv. Să nu îndrăznească măcar să-mi interzică ceva, decât dacă are un motiv serios. N-am să-i interzic nici eu... Să fie amabil și politicos, să știe cum să folosească tacâmurile, să nu fumeze dar să mă certe pe mine și mereu să-mi spună că fumez prea mult, să bea cu mine o bere seara la TV, să nu fie snob și să-i placă muzica clasică, să-mi accepte ideile și concepțiile... Să fie EL!

CE VREI TU???

Nimic... spuneam că la Londra e ceață...


duminică, noiembrie 22

Înainte de orice altceva râd... și încerc să mă refac. Caut iar partea bună în tot căcatu' ăsta!

Un weekend. Un weekend de căcat sau un weekend foarte tare, dar un weekend!Vineri: aiureală totală. Vodka, vin, muzică, bere, tequila, muuuulte țigări și niciun chef de dănțuială. Letargie totală. Și niciun ban în portofel. De fapt n-aveam portofel, dar aveam ținută de club[blugi, bocanci, cămașă și poșetă plic]. NOT!


Și m-am cărat, spre fericire! Tu-mi spuneai că mă iubești iar eu, că am încredere în tine, tu zbierai pe stradă, îmi ziceai să te cred, eu îți spuneam să mergi drept, tu ai tăcut... și am căzut amândoi! Și am ajuns, am ajuns și la stele, iar. Ălea douășopt erau tot acolo, să vezi minune... Dar ai adormit! Și te-am lăsat să dormi. Am dormit și eu, ceva mai târziu...  Și nu mă simt altfel decât înainte, nu ai schimbat nimic din mine, nu ai luat nimic și nici n-ai dat, nu ai făcut nicio mutare... Nici nu te-aș fi lăsat! Dar mi-e bine, mi-e atât de bine cu mine. 


Sâmbătă. Ciudată zi. Dar noaptea..."Marooned" de la Pink Floyd pe background... O noapte fără stele, nu, nu mai erau stelele... Erau niște pinguini micuți... 

Și m-ai enervat: și ieri și azi și toată viața! Mă întrebai la un moment dat de ce... Ei uite tocmai de asta! Că reușești să mă enervezi în ultimul hal, parcă ți-am spus atunci că ești sadic... Dar reușești, măi, reușești și ți se citește satisfacția aia sadică în ochi! Dar nu pot să mă supăr... m-am metamorfozat în așa hal încât căcaturile astea mă amuză, mă antrenează, mă țin vie! Am devenit imună la așa ceva, nu mă mai doare, încep chiar să mă hrănesc cu acțiunile astea care înainte mă scoteau din minți... Băi și ce bine e! 


Și omul care întotdeauna e alături de mine când sunt in deep shit, a fost și de data aceasta, fără întrebări și fără condiții... Thanks Schnukums!


Aș putea spune că mi-am pierdut vremea cu tine, dar de ce? Eu oricum n-am vreme și n-am ce pierde... Puteam, da, puteam să fac altceva, mai constructiv, dar am ales asta. Am ales amorțeala și pinguinii și ratatul alcoolic și drogat, cum îți place ție să te caracterizezi... Eu aș spune altceva, aș pune toate astea puțin altfel, aș mai adăuga ceva și aș reformula și te-ai regăsi cu siguranță. Dar nu vreau! Nu mă agit, nu mă stresez... Îmi ești drag... Dar ești tâmpit!


Am atâtea de făcut și niciun chef... Sunt amorțită și mă doare fiecare părticică din corp. Te las, mă retrag... Dar am să revin, promit!


miercuri, noiembrie 11

...și nervii întinși pe podea.

Dezamăgită, nervoasă, supărată, scârbită și revoltată, speriată poate dar foarte hotărâtă și în același timp pierdută... Și nu sunt stări necunoscute. Le știu eu prea bine. Ați avut voi grijă să nu-mi lipsească vreuna. De ce? 

Ție, da ție... Ţie cu ce ţi-am greșit? Am greșit poate că te-am ascultat de fiecare dată, ca am fost o batistă umană în care ți-ai împrăștiat secrețiile nazale, și am fost lângă tine fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp, de loc sau de mod.  Și în schimb mi-ai dat o mare muie! Și nu e prima dată... Prima dată n-am putut să reacționez, am rămas perplex, apoi am zis: ”Lasă... plouă afară” dar acum?? Acum? Enough is enough! Îți mulțumesc, drag prieten, mi-ai arătat și tu că oamenii sunt curve, mi-ai arătat că și tu ești om

Acum nu-i rost să mă mai consum... Am spus cândva că mă detașez, și da, acum sunt eu aia egoistă... Dar egoismul meu mă privește pe mine nu pe voi... De fapt asta e, egoismul meu nu lasă lucrurile astea să mă afecteze! Mi-e greu mie să înțeleg acum... la momentul potrivit o să vă spun și vouă, dac-o mai fi vreme.

Mă retrag în pătuc, un ceaiuț și-o carte bună [prin natura ei și datorită modului prin care a ajuns în mâinile mele... Îi mulțumesc celui care obișnuia să-mi spună ”Schnukums”]

EA: [...] Spune-mi despre tine, câte ceva.

EL: [...] Știi, eu sunt un tip profund...

EA: Nasol, mie-mi plac baieții care sunt pro-pizdă !

marți, noiembrie 10

 Acum mi-am amintit ceva. Acum deabea am realizat eu, prin lungă meditație ce înseamnă de fapt. Ce este fenomenul și ce presupune el... Tot acum mi-am dat seama că dacă eu rămâneam la fel fenomenul îmi era încă drag și poate fenomenul era încă parte din  mine...

Pentru o clipă am crezut că ar fi trebuit să rămân eu, să nu mă schimb... tu asta ai iubit la mine, tu m-ai iubit pe mine așa cum eram eu... Nu ce am devenit... Tu mă iubeai pe mine... 

Dar apoi mi-am amintit că tot tu ai fost cel care m-a schimbat... Probabil făcea parte din planul tău de...”dezândrăgosteală” sau ”deziubire”... sau doar o deziuluzie...


Noapte bună, mon chou! 

*Je t'ai aimé

sâmbătă, noiembrie 7


CÚRVĂ, curve, s.f. 1. (Pop.) Femeie care duce o viață desfrânată. ♦ Prostituată. 2. Fig. Om ipocrit, josnic; cutră. – Din v. sl. kurŭva.
Sursa:
DEX '98   

Curve de tot felul, de toate națiile, curve femei și bărbați, curve de noi! Și când spun ”curvă” mă gândesc mai mult la al doilea aspect, a doua definiție din DEX...

Nu-i om să nu fi fost vreodată curvă! Nu cunosc niciun om atât de curat! Nu există! Cu toții suntem curve într-o oarecare măsură...

Curve miserupiste,  cu pretenții, curve de 2bani, curve sentimentale, curve cu tupeu,  jenante, curve care-și bat joc de tine și curvele care plâng după tine, curve cu interese, curve misogine(aici se încadrează majoritatea bărbaților), curve politice, curve care-și plâng singure de milă,curve pe bani puțini, curve cu principii și curve fără mândrie, curve cărora nu le mai pasă, dar... CURVE! 

Și acum spune-mi că nu te identifici măcar cu una din ele... Și n-am să te cred. Mi-e scârbă de ce ai ajuns tu, de ce-am ajuns eu, de ce am ajuns noi... Mirosim a curve și ne identificăm cu ele... Avem comportament, mișcări, intenții de curvă...privire și respirație de curvă. Nu mai gândești ca om... curvă! Nu mai ai mândrie, nici caracter, nu mai știi cine ești, te cauți, nu te găsești... te-ai plictisit și... devi curvă! E cel mai simplu mod de a abandona... transformă-te intr-o curvă! 

Și-mi provoci scârbă, mie... Eu curva sentimentală...  dar o curvă cu prea multă mândrie și orgoliu tâmpit, o curvă cu principii, o curvă care plânge din când în când, dar niciodată după tine, o curvă care acum ascultă Carmina Burana... Dar văzută ca fiind TOT o curvă sau O ALTĂ curvă... Și mă amuză teribil, pentru că până la urmă asta suntem, curve... 

Dar e bine, doar ca să nu fie rău ... 

duminică, noiembrie 1

Mi-a spus așa: ” Cel mai bine e să spui ce simți cu adevărat, spune-i ce te face cu adevărat fericită, spune-i și ai să fi uimită de răspunsul lui! Spune-i și-ți va spune... ”

No shit... nu se poate, nu merge așa... Eu știu! Eu știu tot, tot timpul... Și știu eu ce mă face fericită, în niciun caz el, nu el, nu el de acum!

Și el nu o să-mi spună nimic, poate o să mă privească aiurea, dar nici de asta nu sunt sigură... Sau poate o să spună ceva, doar ca să nu tacă, să nu-mi dea mie satisfacția de a avea vreodată ultimul cuvânt! Și ce-o să-mi spună? Nici nu vreau să știu, pentru că nu mă mai interesează... Și zău, că știu ce spun! 

 Acum, la fel cum mi-a spus Mr.Wise Man, sunt in perioada de tranzit și mi-e bine! Nu-mi trebuie mare lucru să fiu fericită... el e de ajuns[celălalt el], pentru moment! Fără prea multă implicare, fără întrebări și fără telefoane aiurea... Mă mai enervez când nu-mi primesc porția de afecțiune, îmbrățișările și ”Bună dimineața Pingu!”, dar asta face parte din mine, asta mă face să fiu eu! Am o viață a mea! A MEA! Și nu-mi pierd vremea cu detalii inutile... Și câte ar mai fi de spus... Și cum mă transform și cum mă topesc și cum în noaptea asta pe lângă ălea douășopt de stele era și luna... N-am avut timp să mă holbez prea mult... am ales să fac altceva, mai constructiv! Și culmea, în același timp, destructiv! Dar e bine... e bine cât mi-e mie bine, și apoi facem noi să fie bine...de fapt eu, tot eu! Și-mi vine să zbier! Sunt atât de...EU! Și fac exact ce-mi place și când vreau...fără presiuni și fără stres, fără nervi și fără teama de a nu fi ”politically correct”! 

Și începe să-mi fie puțin dor... nu știu exact de ce, probabil că așa m-am obișnuit. Nu-i stres, trece și asta!


Ceiuț, ”Noapte bună Bobo!” și nani....

miercuri, octombrie 28

Un fenomen care nu de mult mă afecta prin simpla lui prezență... 

Ei, acum nici măcar nu-l mai simt!  Nici măcar amintirea a ceea ce a fost... E probabil aruncată undeva între cele douășopt de stele...

Îți cunosc toate mișcările, bătăile inimii și respirația, toate gândurile și toate minciunile... îți cunosc prea bine minciunile! Și dacă-ți spun că nu te mai vreau nu mă crezi, tu nu poți să accepți, tu ești prea mândru... și râd iar! Râd când mă gândesc că asta am iubit la tine, mândria asta, de atâtea ori prostească! Dar s-au dus dracu toate! Și nu le mai vreau și nu te mai vreau!

Nu mai vreau! Nu-mi mai trebe! I had enough! 

Sunt mai puternică decât am fost vreodată și mai slabă ca niciodată! Dar sunt tot eu! Și mi-e scârbă... Scârbă de tot ce înseamnă fenomenul ăsta!


Acum mă duc să beau ceva cald, să-mi închei frumos seara! 

sâmbătă, octombrie 24


M-a regăsit, m-am regăsit, ne-am regăsit! Măcar pentru câteva ore ne-am regăsit acolo, în noi...

Și cu un gram de fericire ne-am cumpărat noaptea! Eram altfel de noi, cum n-am fost niciodată. Și douășopt de stele am pus deasupra noastră, și niciun nor! Așa am vrut... Și da, era înnorat, dar ce conta, erau douășopt de stele ale noastre, acolo undeva, acolo cu noi... Și nu doar stelele, dar noi, noi eram altfel, noi nu mai eram noi! Niciodată nu l-am văzut așa și niciodată n-am fost eu, n-am fost ca în noaptea noastră cu stele.  Și niciuna nu va fi ca asta dar toate or să aibe stelele și le aranjăm noi, în fiecare colț, printre noi și peste și deasupra! Și amestecăm, nopțile cu noi și cu stelele. 

Când a fost toată noaptea a noastră și am făcut ce-am vrut din ea, atunci când ne-am pus stelele deasupra și când ne-am pierdut printre ele, când am așteptat amândoi dimineața și când nu mai exista timp, doar momente, tot atunci mi-am împachetat toate amintirile și le-am dat drumu, spre douășopt de stele... să se facă douășnouă... 

Le mai privesc din când în când, dar nu mai dor! 

Și am să fiu în fiecare noapte, cu stele, pingu... 



luni, octombrie 19


Mă detașez de tot și mai ales de tine! Nu mă stresez, nu mă enervez, nu mai zbier și nu mai judec! Nu ”te” mai caut,oricare ai fi TU, nu mai caut nimic, de altfel nici nu mai aștept și nici nu mai cred în tine! Cred doar în mine! Nu o să dau vina nici pe tine, nici pe șansă, nici pe marți treișpe. N-am să zic ”Mulțumesc, Doamne!” am să zic în schimb ”Well done, Charlie!”...

Și mi-ești drag, zău, îmi ești... dar îmi iei strălucirea, îmi iei fantasticul meu, îmi iei tot ce mă definește, și nici măcar nu-i vina ta! E tot a mea. E vina mea, eu ți-am dat cândva tot ce era al meu, tot ce mă face să fiu eu și s-au dus toate odată cu tine, toate ale mele! Dar uite, ca eu am rămas și îmi caut alte ”ele”, alte ”toate ale mele”! Și uite că zâmbesc! Ba nu, râd! Și râd din suflet! Râd când mă gândesc cât e de bine că sunt eu, cât e de bine c-ai fost tu, cât e de bine să fi fericit cu lucruri mici!

Soarele de dimineață, țigara rapidă în drumul spre școală, râsul nostru isteric și amintirile, ”melodia aia veche, aia mă, aia veche de demult”, orele de vorbit la telefon și toate zilele în care trăiești! Și apropos de asta, am să-ți spun într-o noapte cum nu mi-e frică mie de moarte ...și ce frică îmi e de ea... Și zău, că înainte să mor vreau să-mi recapăt prietenii, aia vechi și buni, pe care i-am pierdut... din cauza mea!


Dar încă trăiesc și mai iubesc! Iubesc tot ce mă face să zâmbesc! Uneori te iubesc și pe tine... oricare ai fi tu!

sâmbătă, octombrie 17

Ascultam Gogol și mi-am adus aminte de tine. Nu știu de ce, tu nu asculți Gogol. Poate din cauza asta... De fapt nu muzica mi-aduce aminte de tine, tu mi-aduci aminte de tine, eu mi-aduc aminte de tine... Și acum aș vrea să-ți fi spus, să-ți fi spus ce n-am avut curaj să-ți spun. 

Ți-aș spune acum, dar n-ai să înțelegi și mă rezum doar la un truism, și-anume că zahărul e dulce. Și toată lumea știe că zahărul e dulce...Tu n-ai vrea să crezi! Dacă tu nu crezi,  poți să guști, să cauți, să umblii, să vezi... să-ți irosești timpul.Tu ai timp! Să-ți irosești timpul tău de data asta! Fugi! Du-te să vezi dacă dincolo e verde iarba și daca-i albastru cerul, gustă zahărul, și-ai să vezi că-i dulce! Acum întoarce-te și spune-mi mie toate astea, iar eu, am să-ți spun că știam... cu mult înainte să-mi irosești tu timpul... Cu sau fară tine voi fi la fel... Vreau să cred că voi fi la fel, la fel de EU. Aici și acum! 

Nu asta am vrut! Dar iată-ma aici și acum. Când credeam că totul depinde doar de mine...  M-am bazat pe idealuri stupide, și am ajuns aici, acum...

vineri, octombrie 16


N-am să irosesc spaţiu cu prezentări. N-am încercat niciodată să mă descriu, nici nu cred că aş reuşi. Sunt eu şi  tot ce însemn eu: un amestec de ... de toate!

 

Copyright 2010 Charlie 2.0.

Theme by WordpressCenter.com.
Blogger Template by Beta Templates.