luni, decembrie 27

De ce luăm doar ce e în fața noastră? De ce, de atâta vreme, încă bem vinurile de pe rafturile din fața ochilor? Da, e o sticlă subțire și elegantă cu o etichetă strălucitoare... De ce nu privim mai sus?

Am auzit că ar fi și vinuri mai bune doar că... le avem pe astea la îndemână.

Vreau un vin bun... Nu mai vreau vinuri în sticle elegante care-ți fură ochii și... îți întorc stomacul pe dos după câteva pahare... Vreau un vin din care să pot bea veșnic și să nu mă satur, vreau ACEL vin, la care mă uit mereu, ACEL vin de pe cel mai înalt raft, ACEL vin după care nu m-am întins niciodată de teamă să nu cad... 

Am să ajung la el... hilf mir dass flasche zu erreichen

duminică, decembrie 19

Fără dor și gând, fără grai, fără vreun sentiment sau vreo speranță...

Pași goi pe străzi reci, refrene vechi, acorduri strâmbe de vioară, vodka și tututn...

Vreau să dorm. Să ne pierdem în fum și aburi de alcool, să uităm de noi și de tot, să nu existe nici timp, nici spațiu, nici dezamăgire...

Hanelore Weihrauch has signed out of life for the moment...


vineri, noiembrie 26

Și mințile pierdute-n pahare... E umbră și frig și umezeală...

Gânduri sinistre și promisiuni obscure, vise pe degeaba și un maldăr de amintiri. 

Te rog să taci. Te rog să mă lași, te rog să nu încerci să-mi faci ordine-n gânduri, te rog să nu-mi îndeplinești visele și te rog să nu-ți respecți promisiunile! Te rog să pleci! 

Din nou m-ai dezbrăcat de secrete și mi-e frig... Mi-ai luat sufletul și l-ai strâns în pumn. E atât de schilod și gol și sterp. Și fără viață. Lasă-l așa... 

Lasă-mă să mă întorc în confortul meu. Mi-e frig...

Ce vrei tu e de neatins, ce vreau eu- nu știu... ce vrem noi nu există! Te rog să pleci!


Rămâi cu mine... Halte meine Hand und lass mich nie gehen!


duminică, noiembrie 7

Acum încep să simt. Acum când îmi rulez singură țigări din cel mai ieftin și puturos tutun, acum când beau cea mai ieftină bere, acum când de o săptămână mănânc ”noodles”, șase pachete cu o liră, acum când am de citit șaișpe cărți de biopsihologie, psihologie socială și de evoluție plus cognitivă, acum când mai am doar o zi să-mi termin assesmentul despre depresie, acum când nu mai am niciun ban, literalmente, acum când mi-e groază doar când mă gândesc că o să-mi vină facturile și va trebui să le plătesc, acum mi-e dor!

Acum când am răsfoit blogul Andrușcăi îmi dau seama cât îmi lipsește. Nu mă plâng, mi-am făcut și aici prieteni... dar atât de aproape de mine ca Muița mea nu o să fie nimeni. 

Acum când mănânc porcării și încerc să-mi imaginez gustul mâncării făcute de mama, acum când am setul meu de șurubelnițe și trebuie să-mi repar singură lucruri prin casă, acum când trebuie să fac eu totul, acum mi-e dor de casă.

E viața mea, noua mea viață. E viața la care am visat atât de mult, e viața cu care nu știu ce să fac. Am atâta libertate și nu știu ce să fac cu ea. Nu sunt pierdută, da, sunt semi-depresivă, dar nu am chef să mă las. Eu am ales drumul ăsta, eu sunt responsabilă pentru tot ce fac și eu am să-mi închei singură socotelile cu toți și toate. 

Nu mă plâng, într-un fel, îmi place toată nebunia asta care de multe ori mă trage în jos. Mă lupt și dau din coate și nu-mi țin frustrările în mine. Dacă mă calcă cineva pe nervi nu mi-e teamă să urlu și să-i spun să se care dracului din fața mea pentru că riscă să și-o ia în muie. Sunt egoistă și nu, nu mă interesează de absolut nimeni. Oamenii care contează nu-mi fac căcaturi. Restul, să se ducă dracului, nu-mi pasă. Sunt înconjurată de prea mulți cretini care nu știu cu ce se mânâncă viața. Nici eu nu știu, dar mă străduiesc al dracului de mult să aflu și să fac în așa fel încât să-mi fie bine. Mie să-mi fie bine.

Mi-e dor de ai mei, mi-e dor de cel mai curajos om, mi-e dor de Coiță, mi-e dor de oamenii care contează! 


Dar mi-e bine!


vineri, septembrie 24

Primul post scris din UK... Sunt bine. Fizic. Mi-e al dracului de dor de voi...

Mi-e dor... Dar nu vă vreau. Iarba e mai verde aici! Cerul e mai întunecat și norii sunt atât de jos încât mi se pare că mi se agață în păr. Dar e așa frumos! E atâta liniște. 

6Kildale Close, Coventry, United Kingdom, noua mea adresă. 

Am să revin cu impresii în curând...


duminică, septembrie 19

Liniște absolută învăluită în fum de țigară ieftină și vodka... Iubiri de vară trecute, proiectate într-un viitor inexistent. Aceeași placă obsesivă, aceleași sunete ascuțite, același urlet. Necunoscut și incertitudine. Cuvinte fără sens, vorbe aruncate la întâmplare, promisiuni nerespectate și un vis vag, fără fond dar mereu în schimbare. Emoții violente și spaimă. Dor și disimulare. 

Toate s-au înghesuit în mine. 

Nu mai am timp. Plec! Și câtă vreme mă porți în gând nu am să fiu prea departe. 

Mi-am concediat omul din tramvai. M-am trezit și uitându-mă la el cu ochii minții, am descoperit că nu are nimic. Nu mă mai fascinează. Deloc! Tot ce vedeam a dispărut. Și e atât de bine! Îmi savurez ceaiul negru cu miere și lapte! 

Mă îndrăgostesc mai mult și mai mult și tot mai mult...și nu de el. 

Plec!

Toate s-au înghesuit în mine. 



vineri, septembrie 17


M-am îndrăgostit iremediabil...


M-am îndrăgostit iremediabil de tine și de alunița ta stupidă.



Tot. Tot!!

Mersul îmbrățișat de pinguini, cu ochii închiși și încrederea necondiționată, navetele de bere și zgomotul infernal, 198 de centimetri langă cei 159 ai mei, discuțiile interminabile și promisiunile, nesiguranța și incertitudinea, zâmbetele și necuvintele... Tu și poate eu. 


Și tu care poți face parte din filmul meu oricând, tu care poți avea mereu un rol mai mult decât episodic și eu care nu voi face parte niciodată din finalul filmului tău. Eu care am primit doar un rol secundar și promisiuni. Eu care mă bucur de fiecare moment și îmi impun să nu visez la mai mult.  Tu care miroși a vară și eu care mă străduiesc să nu depășesc imaginația, să mențin aceeași linie, aceeași simfonie...  Și tu, tu care poți fi tot!


-„Cum să fie ultima dată când te văd?” 

-Da, e ultima dată... 

-„Dar am să te găsesc... Crezi că nu am să te găsesc? Am să te găsesc, ai să vezi!” 

-Ca să mă găsești trebuie întâi să mă cauți! 

-„Am să te caut!”

-E târziu, mă duc acasă...

-„Am să te caut!”


Nu aș fi crezut vreodată că ești atât de complex, atât de...cum vreau eu! Mi-am impus să nu visez, mi-am impus să nu te cred, mi-am impus să trăiesc în prezent... și totuși îmi doresc să cred ce spui, să cred că ai să mă cauți, îmi doresc să fie adevărat. Dar nu se poate! 


Se poate! Da, se poate! 

Warte auf mich und ich werde kommen ... Träum von mir und ich werde wahr.


marți, august 24

*Acest post nu constituie un atac, reprezintă o remarcă! A se trata ca atare!

Dragul meu, nu vreau să intru din nou în polemici pe această temă. Îți respect părerea și iubirea față de România, e dreptul tău, libertatea ta! 


Dar, NU ești în măsură să îmi impui MIE ce să scriu, sau și mai bine, să nu scriu pe BLOGUL MEU! De asemenea, părerea verticală adoptată vis-a-vis de majoritatea românilor, NU va dispărea prea curând...  

1. O paralelă între România Și Marea Britanie mi se pare nepotrivită, diferențele dintre aceste două state fiind evidente. Doar gândul de neacceptare a acestei idei mi se pare pueril.

2. Ieși pe stradă/pornește televizorul sau radioul și ai să vezi ROMÂNIA.

2.a. Nu înțelege greșit: Când spun ROMÂNIA nu mă refer nici la stat nici la teritoriu. Nu înjur nici Carpații nici Delta Dunării și nici cu Oltul n-am nimic... Mă refer la factorii care determină identitatea acestei țări: oamenii și acțiunile acestora.  

3. M-am săturat să nu-mi pot face duș pentru că este sistată furnizarea apei din dracu' știe ce motive [modernizarea rețelei my ass], m-am săturat să mă uit mereu peste umăr ca nu cumva să-mi pândească vreunul geanta, m-am săturat să-mi aud bunicii bolnavi plângându-se de modul în care au fost tratați în spital, m-am săturat de funcționare incompetente și lăbari cu pretenții...

4. Dacă TU iubești această Românie [citește 2.a. că să înțelegi despre ce vorbesc] și dacă tu poți să tolerezi căcatul ăsta, stai aici și arborează-ți drapelul mult iubit în mijlocul ogradei, nu am absolut nimic împotrivă, și nu am să vin să mă cac în curtea ta, doar pentru că nu-mi place mie tricolorul...

5. Dacă vrei să-ți mai aprob comentariile străduiește-te să scrii corect și să ai o continuitate în fraze/idei...

6.Cu tot respectul, prietene, FUCK OFF, I'M OUT OF HERE!!


luni, august 9

Un Diazepam, te rog! Și un Rudotel! Poți să aduci și niște Xanax... Nu, fără vodka, o apă plană te rog!      Da, plată!Stări de tensiune, agitație, iritabilitate... Normal, trăiești în România, Țara Pulelor Călare Pe Merțane, pe Bemveuri, pe Porșuri și Jaguare! Cu rimă la pachet! Țara Pizdelor Botoxate, Plasticate și expuse în Banbu, Țara Funcționarelor Incompetente, Frustrate și cel mai probabil Nefutute! 

De lăbarii menționați mai sus nu mă leg, nu mă afectează direct... Sunt doar stupizi prin natura și existența lor! Păsăricile somnoroase și visătoare de genți Luivito[cu acsant(Fr.) pe „vito”], emană imbecilitate și sotiză prin fiecare por ars la solar și acoperit cu 3cm de fard Șanel, așa că le lăsăm să o frece la Banbu, la/lângă/pe și de multe ori sub masă/bar. 

Pe mine mă dezgustă funcționarele astea de-o imbecilitate fantasmagorică, care se uită cu ochii ieșiți din orbite de parcă ar vrea să te vadă pe taurul lui Falaride, doar pentru că le-ai deranjat în timpul programului și nu ai venit în pauză, să-ți poată trânti ușa în nas:„E pauză, dom'le, citește pe ușe!”, ele, cele care te trimit de la camera 102 la 404, de acolo la 705 și înapoi la 102 ca să te trimită iar, dar la 406 de data asta(între aceste camere/birouri fiind diferență de minim 3 etaje, evident cu ascensorul blocat pe undeva...). 

De ce, măi varză creață? De ce dracu' lucrezi cu oamenii dacă ești așa sălbatică și redusă? Mergi dracului în codru și culege ciuperci cu buline, fă-ți o salată și lasă-ne! 

De ce mama dracului te crezi superioară? Pentru că tu prestezi serviciile pentru care, apropos, eu plătesc! Serviciile de care știi că am nevoie, despre care îți comunic politicos și eventual cu un zâmbet cordial, serviciile pe care ești obligată să le prestezi, prin natura postului ocupat în biroul ăla scorojit, pe care-l urăști din adâncul urinei rărunchilor, aceleași servicii pe care refuzi, tu, plantă ornamentală, să le prestezi și mă freci dintr-o parte în alta ca să ai tu timp să-ți bei cafeaua și să-i spui colegei de birou, o altă funcționară tipică, cum fata lu' vecina Mița de la 6, aia de pe colț, cunoaște pe cineva care a plecat în Spania și acolo l-a văzut pe băiatu' lu Popeasca care lucra în construcții și... WHAT THE FUCK IS WRONG WITH YOU PEOPLE???

Și tot eu îs cu capu'? Mai dă-mi un Rudotel, Nene, că nu merge așa...

-Cât ai băut?

-250...

-Pari lucidă...


Nu te suport când ești așa de... când EȘTI!

vineri, iulie 23

Iu meid ma dei...Esența vieții= câteva beri, un pachet de Lucky roșu, muuultă bună dispoziție și moust importănt... UN OU FIERT!!! 

Mulțumesc!

Noapte bună, prietene!


Lucrurile mici dau farmec vieții...Flerul ăla  de care spuneai!

joi, iulie 22

Pentru a nuștiucâta oară te văd...

De ce? De ce căcat ne întâlnim, de ce ne mai întâlnim! Nu e ok, nu e permis, nu avem voie! Tu nu ai voie! Te rog, pleacă și... pleacă! 

Serios... Mi-ești al dracului de drag, și tu și alunița ce-o porți cu atâta șarm de-asupra buzei...în stânga... 

Pleacă, futu-i... Mi-e al dracului de greu să te mai văd... Deși tânjesc să te revăd nu vreau, sau vreau să nu vreau să te văd... Nu știu de ce, când și cum și cât... Dar vreau! Și vreau, futu-i, dar nu e ok... Nu se poate! 

Oh, ba da...se poate... Se prea poate....

PLEACĂ... Dar rămâi aici!

marți, iulie 13

Nici nu am avut ce.

Decât că pe vremea asta își fac apariția două bube negre pe la noi: Bacalaureatul și inundațiile! A doua nu mi-a creat niciun fel de probleme până acum, însă, BACul mi-a mâncat cinci ani din viață. Nopți de studiu, cafea și țigări în cantități industriale, stres, nervi. Bacu' ăsta mi-a cam futut filmele...  Mi-a demonstrat a nuștiucâta oară că sistemul e distrus. 

Oameni care nu știu unde e Islanda pe harta Europei, oameni care nu știu sinonimul cuvântului „fericire”, oameni care cred că Freud e o firmă nemțească de poșete au luat note nesimțit de mari. Oamenii care față de noi, ceilalți, s-au putut lipsi de 600-700EUR. Noi nu.

Noi am vrut să fim corecți.Noi am crezut că putem, noi am crezut că știm... Noi ne-am luat-o peste bot! 

Capul sus, spatele drept, privirea înainte... One way ticket to the UK! N-am să mă întorc decât să-mi vizitez nefericiții care nu au avut șansa sau curajul să plece!  Altfel, n-am să mă uit înapoi, n-am să plâng decât în mine și am să o iau de la zero...

Am să-ți povestesc mai multe, dar nu acum! Acum îți spun că acolo nu merge cu șpagă, pentru că acolo trebuie să fi al dracului de bun, acolo voi fi eu și am să fiu cum nu m-ai văzut niciodată... Acolo am să calc pe cadavre să ajung unde-mi doresc... chiar și pe ale voastre!

luni, iunie 14


Nu mă pot abține să detest o anumită categorie de oameni... 

Oamenii ca tine!  Oamenii care vor să epateze cu orice chip, oamenii snobi și proști!

Când te-am invitat la un restaurant, ai început să te dai mare cunoscător de vinuri, și ai gafat în stil clasic. Îmi vorbeai cum un vin Champignon merge perfect, la temperatura camerei, cu o friptură de vită...Vin Champignon?? WTF?? Ok, poate voiai să spui Chardonnay... Dar totuși, acela se servește rece, alături de preparate din pește... Nu aveai de unde să știi că știu mult mai multe despre vinuri decât știi tu... de fapt, tu ce să știi?

Tu până acum nu ai băut decât alcool sanitar tras prin pâine și poate o vodka „Săniuța” la vreun revelion. Dar ai vrut să faci deșteptul, și ce mândru ai fost crezând că eu sunt impresionată de cunoștiințele tale, crezând că m-ai dat gata!

Tinere, ești idiot! Mi-era jenă de prostia ta și nu te-am contrazis. Întradevăr, poate păream impresionată, dar doar de câte perle scoteai pe minut! Și te-am lăsat în pace! 

Mi-e scârbă de oamenii ca tine! De oamenii care în prostia lor nemărginită chiar se cred grozavi, de oamenii care nu sunt în stare să asculte un sfat, o părere sinceră, de oamenii care nu acceptă o altă opinie asupra unui lucru și încearcă în fel și chip să pună mai presus de orice ideea și concepția lor, făcându-i pe toți din jur inadaptați sau învechiți sau... idioți. De oamenii care nu ar accepta pentru nimic în lume că au greșit, de oamenii care cred că pământul nu s-ar roti fără ei, de oamenii care își crează doar o imagine, de oamenii fără substanță... de oamenii proști!


Mi-e scârbă de tine!

luni, mai 24

După trei săptămâni ne-am revăzut. Nu, nu în tramvai. 

Am vorbit o vreme și...  

restul e tăcere... 


Sie wissen es und ich weiß es ... wir können es nicht ertragen!

marți, mai 18


O femeie. O femeie are nevoie de o cafea tare dimineața, o cafea  cu puțin lapte și un cubuleț de zahăr. Uneori și două. 

Femeia asta are nevoie de un bărbat matur lângă ea. Un bărbat inteligent. Un bărbat educat, impunător, galant, atent,un bărbat tandru. Un bărbat cu simțul umorului, un bărbat care vrea și poate să o susțină... Un bărbat care nu o constrânge,  care-i oferă libertate și care-i crează impresia că ea are controlul... 

Dar, e oare greșit să renunți o vreme la cafeaua neagră, aromată și fierbinte pentru... Un Shake rece? Ceva fresh, dulce... nou. 

Un inocent cu speranțe și aspirații spre iubirea absolută... Un artist, un boem... Un visător. Un copil, un om pur. Un copil gelos și cu simțul proprietății dus la extrem... Unul cu capul în nori și care știe că nu tot ce zboară se mănâncă, dar unul care vrea din adâncul skateshoes-ilor să creadă că așa este... 

Aș fi vrut să pun puțină cofeină în shake...să aibă tot ce am nevoie...Dar mi-a fost teamă să nu-i stric aroma... 


Un Shake e ok...ca să te răcorești. Dar inevitabil vei ajunge tot la cafeaua neagră, ești dependentă de ea... 

vineri, mai 7

România, România mea, România noastră... 

România plină de fecale. România fără identitate. România gunoaielor, manelelor, inculturii. O Românie în care prostia și hoția stau ca termitele în poduri vechi de lemn, ca microbii în budele publice și ca degetele în curul nasul parlamentarilor.

Sistemul sanitar e infect: bolnavii stau câte doi în pat, îngheață iarna prin spitale și vara se sufocă; medicamentele, seringile, pansamentele și toate cele necesare le cumpără subsemnații că spitalul n-are decât niște urări de sănătate... [been there, seen that]

Sistemul educațional este ineficient, nerelevant, inechitabil și de proastă calitate... Mult și prost. Cu puțini profesori cu adevărat buni din punct de vedere profesional și moral/etic... restul, fără nicio părere de rău, apă de canalizare cu pretenție de parfum Chanel... Dragilor, voi, voi care bălăcăriți educația, voi care citiți reviste la ore, sau nu vă mai deranjați să vă susțineți orele, voi care aveți pretenția la un salariu european pe prestație zero, voi ați făcut facultatea aia degeaba, voi nu aveți ce să ne învățați... voi ar trebui să zburați primii din învățământ... după Funeriu și a lui șleahtă de incompetenți, desigur...

Infrastructură?? Ce-i aia? Rutieră? A noastră vrea, prin gropile, hârtoapele, craterele din asflat[nu vorbim de același tip de asflat turnat în țările din Vest, vorbim de maglavaisul ieftin împrăștiat pe drumurile noastre, cel care crapă la primul îngheț] să ajungă la energie potențială zero, atât de adânci sunt... Cei care-și cumpără mașini joase ori inconștienți, ori trăiesc într-o lume fără gropi... Feroviară? Au...lasă...

Transporturi... Trenurile de CFR sunt înfiorătoare... după o călătorie ”low-cost” cu CFR-ul/RegioTrans/alte companii private, trebuie să-ți faci baie în dezinfectant... Îți permiți să călătorești cu Intercity? Timișoara-București? O să ți se facă, scuzați, curul pătrat din pricina scaunelor... Tramvaie avem, luate de la nemți... Tramvaiele făcute în '60/'70...

Justiția?? Caricatură umoristică... justiție-corupție, corupție-justiție... Copilul de senator cu praf pe nas pleacă de la Parchet în porșul cumpărat de tati, fără cazier, evident... and so on...

Agricultură? Mediu? TURISM??? Mi se întoarce stomacul... Alții au făcut afaceri din piatră seacă, literalmente... Noi avem de toate: fluviu cu defileu și deltă, munți, dealuri și câmpii, râuri și lacuri naturale, glaciare, vulcanice, antropice, ieșire la mare... DEGEABA! Mi-e scârbă să mai merg în vacanță undeva în țara asta. E scump, serviciile sunt  lasă de dorit sau lipsesc cu desăvârșire, mizerie e peste tot, țigănie, manelărie, incultură, gălăgie.

Cultura... Hai să nu ne facem de râs în ultimul hal... Norocul nostru este că am avut oameni de cultură cu ani/ zeci/ sute de ani în urmă și norocul nostru că au fost suficient de buni ca să ne mai salveze și în zi de astăzi... Mă întreb însă, până când...

Și tu, cetățene, nu te întrebi de ce? De ce am ajuns în halul ăsta? De ce „ăi de sus” își bat joc de țară și implicit de noi... de ce dracu' ne mai iau 25% din salarii? De ce ei se scobesc în toate găurile și au salariile pe care le au? De ce nu te revolți? De ce mănânci atâta căcat? Ești prost că taci, ești prost că accepți, ești prost că îți este frică! Ce ar face dacă populația [dar nu așa, cinci-șase... ci cinci-șase milioane] ar refuza pur și simplu să mai plătească taxele și impozitele? Ce ar face dacă am ieși toți în stradă? Ne-ar mai împușca la fel ca-n '89 sau ar sta ascunși? 

În ultimii zece-cinșpe ani România și-a pierdut identitatea... De ce? Totul se învârte în jurul banilor...Iar noi am acceptat ca banii noștri să se concentreze în mâinile unor oameni fără educație... Noi și numai noi suntem vinovați... Ne-o merităm. 

luni, mai 3

Nu am să-mi cer scuze pentru limbajul  LICENȚIÓS , deșănțat, imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar.

Refuz să cred că mai există tineri atât de idioți. L-aș înțelege pe unul ca bunică-miu de la țară, să nu aibe nicio treabă cu tehnologia, dar voi? Viitorul atât de strălucit al omenirii? Voi? Stați toată ziua pe plaiurile yahoo-iene și observ că pur și simplu nu vă puteți abține să dați click  pe toate porcăriile de linkuri ce le primiți prin messenger sau să download-ați toate căcaturile de fișiere de pe Zeus știe ce siteuri. Futeți în continuare pe toată lumea din lista voastră de messenger cu mesaje, doar pentru că nu sunteți în stare să vă uitați de două ori înainte să dați cu mouse-ul. 

Luați-vă manuale cu instrucțiuni pentru net/ pc... din ălea în 10 pași simpli, pentru stupizi!


duminică, mai 2

Motiv de sărbătorit aveam, o prietenă pe cinste era lângă mine, bani de alcool primisem de la mama dar cu o altă menire... Seara se anunța colosală...


În tramvai era el, alături de posibila iubită... Câteva ocheade și fiecare cu treaba lui... Obișnuiesc să analizez oamenii din tramvai, majoritatea spun o poveste, fără cuvinte. El, studentul obosit, îngrijit dar oarecum plictisit, alături de ea, împărțind aceeași liniște și posibil același urlet interior, fiecare pe altă gamă și posibil pe același drum dar cu destinații diferite.

A coborât.

Peste câteva ore, după ce m-am alcoolizat puțintel îl zăresc în bar, printre sticle, pe el... omul din tramvai. Se apropie și-și închină sticla în semn de ”Hai, noroc, bre!”. Nimic special am zis, toată lumea dă noroc cu toată lumea, toată lumea dansează cu toată lumea, toată lumea vorbește cu toată lumea... Tu ești fata din tramvai... Intrăm în vorbă... Ajungem la concluzia că ne știm, dar nu știm de unde. Intrăm în alte discuții, subiectele variau, alcoolul curgea, făceam parte din același film... Asta până când a apărut și fata alături de care ședea în tramvai cu ceasuri în urmă, iubita lui. Și s-a încheiat...

Ne-am despărțit amical, fiecare și-a văzut de sticla și prietenii proprii... Ne-am mai intersectat privirile de câteva ori și ne-am înghițit cuvintele din diferite motive... 

Astăzi m-am dus din nou în bar. Și nu, nu era acolo, deși ar fi fost frumos să fie, măcar pentru finalul poveștii, sau continuarea ei... Sau pentru mine. 

vineri, aprilie 30

Am primit acest premiu de la Mistăr Moth[Molie] . Nu pot decât să mă bucur și să-i mulțumesc, să-mi continui drumul prin blogosferă și să zâmbesc larg! Senchiu ăghen! Și aș vrea, dacă e cu putință să premiez și eu pe cineva... și anume pe FataGri

luni, aprilie 26

Îmi vine să zbier ”lăsați-mă dracului!”... Nu știu dacă din pricina oboselii sau pentru că m-am întors acasă, în peștera cu un caiac, cum al meu drag, piramidal prieten Emil, obișnuiește să spună! Al meu Emil care striga ”Bea, mă!”, care foarte frumos și calm spunea ”Și, ai fost acolo? Da? Aha, și ai văzut aia? Da, da...Și treaba aia? Aha...” Făcând referire la diferite locații ca și cum ar fi niște pleisuri mega-tari și tu ar trebui să fi mândru că ai fost acolo, ca mai apoi foarte sec și totodată sincer să spună apăsat ”E de căcat, mă!

Vineri la orele 10:00 eram deja în drum spre Brașov... Reșița-Caransebeș-Hațeg-detour până la Râmnic  -Petroșani-Tg.Jiu-Horezu-Râmnicu Vâlcea-euforie, nebunie, amintiri-Sibiu-Făgăraș-Brașov... Am ajuns, ne-am cazat! Asta era pe la 7 seara...  De dormit am dormit o oră și treizeci și cinci de minute...patrușcinci în prima noapte, cinzeci în a doua... Vodka/Bere/Energizante/țigări și junkfood cu grămada!  

Primul om cu care ne-am băgat în vorbă a fost Mihai...Se numește Dan de fapt, dar noi i-am spus Mihai...mereu. Avea față de Mihai. Mihai ”cu bancul ăla sec, ăla cu valiza”! Mihai care duminică dimineața înainte să plec striga la Misa ”Vreau poză cu Hane, vreau poză cu Hane” și se prinsese cu brațele în jurul meu ca un koala de tree!

Apoi Eliza care cânta piese de-ale ”doamnei caca-gaga”, Eliza cu voce foarte mișto și nădragi scurți!

Ciprian...Ciprian pe care l-am trezit, l-am gâdilat în talpă, am tras pătura de pe el, Ciprian cel care și-a pus mâna pe cur... Cel cu pierce-uri și fără dume de bucureștean borât. Cel care mi-a dăruit o lumânare, probabil crezând că nu am electricitate în peștera-mi cu un caiac...  Cel pe care l-am condus la gară!

Și Deby pe care o strigam oricum mai puțin Deby pentru că nu-i rețineam numele... îi spuneam Deby doar dacă-mi zicea cineva, ”Bă, zi lu Deby să...” și eu mândră, ”bă, Deby...” ! Deby cea pe care împreună cu Mephisto/Iggy/Dracul/Andrei/Cretzi o întrebam dacă vrea să vorbim despre sex... 

Misa cu fluturi în cap... la propriu, pentru că sub fluturii ăia zăcea cu totul altceva! Misa care mi-e tare dragă și care-mi creea inevitabil și neintenționat o stare de bine prin simpla ei prezență!  

Adonis căruia i-am spus Zeus, Actimel și Antonio... nu întreba de ce... Adonis pe care l-am supărat când am fost egoistă și l-am luat din club, dar doar pentru că voiam să fie cu noi... Și Adonis de la care nu am apucat să-mi iau rămas-bun... 

Andreeas sau monkey. Suceveanul care mi-a fost antipatic din momentul în care mi-a spus că este din Suceava... Pentru că în locul lui trebuia să fie bunul și dragul meu prieten, Liviu. Suceveanul pe care era să-l pocnesc la un moment dat și omul care mi-a demonstrat încă o dată că instinctele mele nu mă mint!

Iggy/Mephisto/Dracul/Andrei/Cretzi cu care am intrat în cele mai stupide și absurde polemici, tipul care m-a uimit, tipul care mă citea. Tipul care nu are nevoie de descriere!

Lavinia, Roxana și Iulia, colegele mele de cameră. Nu am apucat să interacționăm prea mult pentru că nu am stat în cameră și nici ele nu s-au lipit grupului, plus că s-au cărat acasă devreme... 

I-am revăzut și pe dragul meu Mircea din Râmnic, și pe Flavia...Din păcate a fost scurt! 

Despre alții nu vă pot spune pentru că...nu-mi prea amintesc. 

Dar omușorii aceștia sunt deosebiți, fiecare având o chestie proprie care mie personal mi-a plăcut! Dacă scriu despre ei înseamnă că-mi sunt dragi, înseamnă că-mi lipsesc, înseamnă că merită!

Acum sunt acasă, în peștera cu un caiac, și mă gândesc cum Emil pleacă în Vamă de 1mai...dar asta e! 

für Sie, aus Ihren Führerschein Hitler, 

cu drag!

miercuri, aprilie 14


Un Fenobarbital și o sută de Absolut, te rog!

Mi-am făcut curaj să-mi analizez măruntaiele și...

Îmi aprind o țigară...

N-ai să înțelegi. Povestea nu poate fi frumoasă. Povestea seamănă cu mine. Povestea sunt eu. 

Începe să-mi fie greață de atâtea cafele băute doar ca să nu adorm. Vreau să savurez cafeaua, vreau să-i simt gustul. Vreau și fursecuri. Și vreau o cafenea cochetă și intimă. Ba nu, vreau să beau cafeaua acasă. Să existe „acasă”. Și să-mi pregătească cineva, cu drag, cafeaua asta. Nu acum, acum nu am timp... Dar peste vreme. Și micul dejun. Fără grabă. Să bem cafeaua fără grabă, și fără să fie o necesitate, o formalitate. Să bem cafeaua de drag. Să ne dorim fiecare cană de cafea!

Dar pentru asta avem nevoie de mai mult, mai mult decât noi, mai mult decât doi oameni, un pat și niște așternuturi...

Mulțumesc!

miercuri, martie 31

Nu o bag pe aia cu ”Vai, ce ocupată am fost, nu am apucat să scriu...”, pentru că pur și simplu mi-a fost lene. Lene de tot. N-am făcut nimic lately... deși ar fi câteva de povestit le las pe mai târziu, să se mai coacă puțintel... 

Leapșa cu 20 

Copy-paste (fără răspunsuri) de la Molie

1. Principala mea trăsătură: Nonșalanța/ Dezinvoltura
2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat: Sinceritatea [da știu, țintesc foarte sus...]
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie: Naturalețea
4. Ce preţuiesc cel mai mult la prietenii mei: Umorul
5. Principalul meu defect: Neglijența
6. Îndeletnicirea mea preferată : Prezumția...
7. Fericirea pe care mi-o visez: Să fie...
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: Indiferența
9. Locul unde aş vrea să trăiesc: Anglia
10. Culoarea preferată: Verde
11. Floarea care-mi place: Nu știu....Mie-mi plac cactușii... 
12. Pasărea mea preferată: Colibri
13. Prozatorii mei preferaţi: Cehov, Gogol, Proust, Goethe
14. Poeţii mei preferaţi: Pușkin, Bacovia, Beniuc
15. Eroii mei preferaţi din literatură: Kovaliov("Nasul" de Gogol)
16. Eroinele mele preferate din literatură: Delia Mircescu("Strict interzis" de Dana Dorian)
17. Eroii mei preferaţi din viaţa reală: Mama
18. Ce urăsc cel mai mult: Nesimțirea/Ignoranța
19. Greşelile care-mi inspiră cea mai mare indulgenţă: Copilărești
20 . Deviza mea: Paler zicea că toate-s trecătoare... Îl cred pe cuvânt!

Vladislavich ai luat leapșa!

joi, martie 18

Când trăiesc? Acum, și cu câteva minute în urmă. Nu mă obsedează cuvintele. Mă îngrozesc însă câțiva oameni care le folosesc fără să le cunoască sensul... 

Luni doare, mai ales dimineața.

Marți e palidă și miroase urât.

Miercuri parcă prinde culoare și îmi vine să înjur...

Joi scoatem sufletul, îl împachetăm frumos și îl punem în șifonier.

Vineri se duc dracu toate doar pentru ca vine Sâmbătă.

Sâmbătă sufletul miroase a tăcere și moare câte puțin.

Duminică dezbatem filozofia trecerii timpului... Tempus Futut


N-am fost in tranșee, nici în război, nu știu cum sună armele dar aud tunurile în mine cum dărâmă orice zid încerc să construiesc  înaintea ta. 

Nu înțeleg cum toata artileria se zdruncină înaintea mea. N-am avut răgaz nici înainte nici în timp ce se dezlănțuia... De ce nu pot să am o pace? Pacea mea. De ce nu putem încheia un armistițiu?

De ce după fiecare luptă sunt pe dos și generalii îmi sunt beți? De ce nu sunt în stare să-mi adun trupele măcar cât să mă retrag? De ce zac pe câmpul de luptă fără vlagă?

De ce am râvnit la ce avea ea? De ce, dacă eram atât de sigură de victorie cum pretindeam, nu am făcut niciun pas? De ce am rămas în umbră uitându-mă cu jind cum te cucerește centimetru cu centimetru? Era un fel de strategie?Îmi stabileam obiectivele? Era o strategie de concentrare a forțelor urmată de o manevră cu element-surpriză? Asta era defensiva mea când de fapt, mi-era frică de înfrângere și am amânat ofensiva până în momentul în care am realizat că nu mai am ce să atac. Războiul se terminase fără participarea mea, armele mele erau neatinse, la locul lor... Acum, le-am îngropat. 

Și nu vreau să pornesc un alt război. Am obosit. Nu tac, nu atac, sunt lașă și încătușată de tot ce ar fi putut însemna războiul ăsta...

Am să aștept să ieși de sub dominația utopică, să ceri unire, să ne facem legi și constituții, să avem independență și un stat al nostru. Cred că într-o zi am să mă opresc din construit ziduri și sper ca în ziua aia să fi aproape... Va trece timp peste noi și peste arme, va rugini războiul și ne vom găsi pacea: împreună sau pe alte drumuri! 

Va rugini războiul... 

Pentru noi, dragul meu camarad, pentru noi va rugini războiul!

sâmbătă, februarie 27

Mă plimb prin ploaie, fără umbrelă... Ceilalți, sau ”restul”, cum îmi place să-i numesc, se grăbesc. Mereu. Oamenii se grăbesc. Se grăbesc să ajungă undeva. Se grăbesc să stea, se grăbesc să nu facă nimic. Se grăbesc degeaba. Eu am timp, vreau să cred că măcar timp am... Nu mă grăbesc. Nu mă feresc de ploaie. Ce dacă hainele mele sunt ude? Ce dacă mi-am îndreptat părul cu o oră înainte? Ce dacă? O să ajung și acasă, o să mă usuc și o să-mi fac un ceai fierbinte cu lămâie, o să iau un paracetamol și o să sper că nu am să răcesc... Pot să fac asta. 

Mă plimb. Fără țintă, fără destinație, fără cineva lângă mine, fără griji și fără umbrelă. Ba nu, cu griji dar tot fără umbrelă. Din ăstea mai am...Chiar prea multe. Și aș putea să le dau altora, dar de ce? Și de ce să alerg? Am să ajung în final unde vreau, fără să mă grăbesc. Și am să gust și ploaia între timp. Mă plimb singură și îmi place. Pot să-mi aud gândurile.

De ce să vreau pe cineva lângă mine? De ce să-mi vorbească cineva despre lucruri care nu mă interesează și să mă întrebe tot felul de lucruri doar de dragul conversației? De ce să uite că m-a întrebat și să mă întrebe din nou? De ce să-mi țină o umbrelă deasupra capului? De ce să mă grăbească către locul în care vrea să ajungă? Eu am timp, eu nu mă grăbesc... EU nu vreau să ajung decât acolo unde vreau și atunci când vreau. Fără să mă tragă cineva de mână și fără să măresc pasul...  

Oare tu...Oare tu ai putea să mergi cu mine, încet, prin ploaie, către nicăieri? Ai vrea? Dar...ai avea curaj? Mda, la ce-ți trebuie curaj să te plimbi prin ploaie? Îți trebe! Îți spun eu... Eu mă plimb prin ploaie, tu nu! Tu nu știi. Tu nu știi pentru că tu niciodată nu ai ascultat ploaia, tu nu știi pentru că tu ai văzut ploaia doar dincolo de geam. Dar ți se pare că știi cum e. Ți se pare! Dacă vrei, vino cu mine! Ai să vezi că nu-i ușor, ai să vezi că totuși, ai nevoie de curaj pentru a te plimba prin ploaie... 

Am ajuns la tine. Fără să mă grăbesc...

luni, februarie 22

Înţelegi măi doamnă de ce nu-mi place să mă ataşez emoţional de oameni, de indivizi? 

De ce dracu' in DEX scrie că omul este  ''Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat.''? 

Păi tu, măi stupido, eşti fiinţă net inferioară; socială-da, şi extrem de comunicativă, mai ales în situaţii care nu te privesc direct/personal, dar care, aparent sunt catalogate de mintea ta aia netedă, ca fiind, un subiect hot; nu ştiu sigur dacă tu eşti o fiinţă caracterizată prin gândire şi dacă da, nu aş putea preciza în ce interval de timp se desfăşoară acest proces lung şi dureros... Limbaj articulat? Cum dracu' nu? Altfel cum ai răcni? Poziţie verticală ai, mai puţin coloană vertebrală... şi poziţia piciorului [...] detalii, detalii [...] Şi asta cu creierul deosebit de dezvoltat...poate, dar nu la tine... Sau poate ţi-ai dezvoltat anumite arii, cum ar fi ''Fată, ce geantă cul am'', ''Vai, mi s-a rupt o unghie'' sau ''Hai să-ţi povestec cu cine şi-o trage Charlie'' ...

STUPIDO! 

Ăştia-s oamenii de care am încercat să mă feresc, ăştia-s stupizii care mă înconjoară... 

Înţelegi acum, măi doamnă, de ce îmi construiesc ziduri? 

duminică, februarie 21

Mi-e bine așa. Pentru moment îmi e bine. Și momentan mi se rupe dacă mă judeci. 

Nu am timp. Când să te iubesc? Îmi petrec șase ore pe zi la școală, iar restul timpului mi-l împart între proiecte, studii și alte nimicuri, când să-mi dedic timpul unei relații adevărate, sau cel puțin unei relații care din punctul tău de vedere este adevărată. 

Mie îmi ajunge ce am acum. Și îmi doresc să nu mă îndrăgostesc de tine. Nu vreau. Nu am timp. Și știu ce ai să spui, ai să spui că e imposibil, că mereu ai timp să iubești. Da, ai dreptate. Nu neg. Să te iubesc nu mi-ar lua din timp, dar să dezvolt o relație... Să o clădim, să o întreținem, să o dezvoltăm...de ce? Are rost?Aș putea să te las pe tine să te ocupi de proiectare și construcție, iar eu, eu doar să te iubesc....și eventual, să mă las iubită. Și să te chinui pe tine? Să te fac mereu să te întrebi dacă merită? Să realizezi tu singur după o vreme că am dreptate, că nu merită? Dar, repet, de ce? Asta e baza? Relația? Aici e miezul în jurul căruia gravitează tot? Nu și în viziunea mea. Nu, îți spun acum că nu are rost și nu te las să sapi fundația..

Nu am timp. Dar am coaie să accept ce am acum și mai mult, am coaie pentru că-mi și place ce am acum!

Dacă vrei ce avem acum e bine, dacă vrei mai mult, pleacă și găsește pe cineva cu timp, găsește pe cineva cu alte idei și concepții, pe cineva care crede că o relație ”adevărată” e miezul! Și dacă vrei, ai să găsești. Sunt multe găini care mai visează la Feți-Frumoși pe cai albi împăiați... Mie mi-au crescut coaie, două perechi, acum mă orientez mai uşor în spaţiu şi ştiu că nu mai există descendenţi din neamul Împăratului Roş'... 

Am coaie!

duminică, februarie 14

Mă, cât căcat puteți să haliți? Chiar vi se pare cul să semnați cu ”Charlie” niște comentarii căcăcioase și abjecte? 

Ce ziceam mai devreme? O nație de muistozzille și pulogăozauri... Să mă sugeți pe mine de dorsală, dacă așa dragă vă sunt și să-i mai sugeți de oo și pe misterii de la minusdoi.

Observ că mă citiți, mulțumesc! Așa că vouă, dragilor, vă dedic acest post, să vă bag în seamă , eu, mirifica și importanta Charlie [pentru că așa lăsați impresia că sunt, semnându-vă cu numele meu] și apoi vă bag în origini, adică-n pizdele mamelor voastre! MUIE MĂ!

Adio Gringo!

Ţine-o de mână atunci când îi e teamă, înveleşte-o când îi e frig, încurajeaz-o când e nesigură, fă-i un ceai fierbinte când e răcită, ascult-o, ascult-o chiar dacă ai impresia că nu înţelegi nimic, ascultă-i oful fără să încerci să-i rezolvi tu problemele, vrea să o asculţi nu doar să o auzi. 

Nu te speria dacă plânge, ţine-o în braţe chiar dacă îţi va păta cămaşa cu rimel, iubeşte-o! Şi dacă a condimentat prea mult friptura nu fă o tragedie din asta! Adu-i flori, alint-o, iubeşte-o! Ţine-o strâns de mână şi sărut-o... Iubeşte-o dimineaţa, peste zi, seara şi noaptea, iubeşte-o mereu şi arată-i că o iubeşti, spune-i că o iubeşti, arată-i cât de importantă e în viaţa ta, fă-o să alerge cu tine prin ploaie, las-o să cadă obosită-n mâinile tale, las-o să fie copil...Şi învaţă să taci lângă ea.

Ţine-o de mână, ţine-o lângă tine. Ţine-o strâns. 

Nu doar de Valentine's Day... Mereu. 



sâmbătă, februarie 13

Acuma vă transform pe toţi în muistozzile, curvozille, şi crocogăozauri. 

Muistozilla nu are viaţă personală şi cu atât mai puţin, socială, aşa că-şi ocupă timpul analizând şi comentând anumite aspecte ale vieţii contemporane a celorlalte vertebrate solzoase. Din specia Muistozzillei face parte şi Auntzilla.  

Curvozillele de obicei se flendăre în aceleaşi bodegi ca şi muistozzillele. Despre ele o să vorbim altă dată.

Crocogăozaurii sunt organisme parazite care trăiesc pe seama altor orgnisme şi de obicei le provoacă boli. Ăştia-s ca tenia, numa' că au schelet osos. În această categorie intră şi Pulogăozaurul.  Acesta este un fel de ''tata lor'', sau cel puţin aşa crede...


Şi acum că am stabilit care/ce/cum face, îţi povestesc ceva:

Subsemnata se duce în bodegă. Acolo sunt muistozzille, curvozille şi crocogăozauri. Ceea ce o face şi pe ea o curvozzilă într-o oarecare măsură. Auntzilla, care e un fel de informator secret pentru Pulogăozaur, o zăreşte pe subsemnată şi toată seara o studiază. În mintea ei aia netedă ca o câmpie adună informaţii : ''Aha, şi-a luat o bere...o bea, mai o bere, dansează cu unu', încă o bere...iar dansează, VODKA?? Oaa... asta tre' să-i zic. Acuma dansează cu altu'... iar bea... Fumează, fumează mult, iar o bere. Vai, asta e alcoolică. E şi curvă, uite la ea cum dansează cu ăla..Se ling, vai...or fi împreună. Nu cred că a dansat şi cu ălalalt mai devreme, vai... iar bea... ''etc.

Mai bine ar face o muie, că la relatat astfel de poveşti nu prea are imaginaţie... Cât despre Pulogăozaur...Să îl sugă de oo pe Rembrandt.

Morala: Mă doare la başcheţi!

*Acesta este un post căcăcios, trataţi-l ca atare. Dacă vă simţiţi oarecum lezaţi, sugeţi-l pe Rembrandt de oo. 

duminică, februarie 7

Dacă se poate de ce nu? De ce să faci acum, ceva ce poate fi lăsat pe mâine sau... pe altădată, când o fi? Asta fac eu... Mereu! Şi nu doar eu! 

Dacă tu nu faci aşa şi tu nu amâni lucrurile şi tu faci tot ce trebuie făcut când trebuie făcut, ba mai mult faci ceva-ul ăla în avans... E un X într-un pătrăţel, în colţul din dreapta-sus al browserului... Click pe el şi ceau! 

Bilanţul zilei de astăzi? Trei căni de ceai negru cu miere şi lapte, două căni de ceai verde, o cană de ceai verde cu mentă şi lămâie, şaişpe ţigări lucky,  un ştrudel cu mere, juma' de top de hârtie consumat şi o altă jumătate pe rol... Asta cu hârtia e doar în plan...numai ceaiurile şi ştrudelu' îs pe bune... Paperworku' îl lăsăm pe mai târziu... de ce nu mă mir?

Acum ar trebui să fac ceva ce aş fi putut face toată săptămâna... Dar am preferat să o frec aiurea şi nici măcar nu pot spune că am făcut ceva constructiv...

Şi mirare că totuşi mă apucasem mai devreme dar m-am lăsat...de ce? Pentru că mai am şi mâine câteva ore la dispoziţie...

Bun aşa... De fapt, de fiecare dată când mă apuc de ceva găsesc altceva mult mai interesat de făcut. Mi se pare mai interesant să mă pensez sau sau să-mi tai pieliţele şi să-mi pilesc unghiile... sau să-mi fac un ceai, sau orice. Mi se pare mai interesant să mă scobesc în nas, poate reuşesc să-mi gâdil partea aia din creier care se ocupă cu provocarea, cu determinarea, cu impulsionarea... sau mai bine îmi şterg praful, sau îmi vopsesc unghiile...sau plimb câinele....şi câte ar mai fi, câte aş face în loc să fac ce trebe să fac. E mai interesant să mă zgâiesc în oglindă sau să mă uit pe pereţi... 

Şi chiar atunci când mă apuc de treabă, serios şi cu dedicaţie, înţelepciune şi devotament intervine ceva...de fiecare dată... Ori tre să fac şuşu, ori mi-e foame, ori sună telefonul...ori ceva ceva apare...

Ştii tu bine ce zic, dar ştii de ce? Dacă nu ai fi ca mine nu te-ai fi oprit din treaba ta ca să citeşti ce am scris şi ai fi clickuit de mult icsuleţu' din colţ... Te-am prins, huh? 

Hai, do your work, don't be stupid! [Asta scrie şi pe desktop-ul meu...dar cine dracu' respectă aia? Nu eu...]


sâmbătă, februarie 6

Şi toţi zeii, care din nou, au ales să şadă cu curu' la mine.

Mai râdem, mai glumim, mai bem un păhărel şi ajung la concluzia că toată nebunia asta e de fapt ca o prăjitură şi implica tot procesul de preparare.

Mergi dimineaţa la magazin să cumperi toate ingredintele, şi le alegi pe cele mai bune, te mai enervezi că vânzătoarea e sictirită şi te fute-n gură numai din priviri, mergi spre casă, începe să plouă, nu ai umbrelă, canalizarea nu face faţă, e plin de bălţi, pierzi tramvaiul, te stropeşte un jegos cu un 4x4, te înfurii dar mergi mai departe, tu ai de făcut o prăjitură. Ajungi acasă, te apuci de prăjiturit[cuvânt luat dintr-o reclamă], constaţi că-ţi lipsesc nişte ingrediente, dai o fuga până la magazinul de la colţ, şi spre fericirea şi mulţumirea ta găseşti tot ce ai nevoie dar la un preţ ceva mai umflat, de cartier, asta e... Bun. Acum chiar te apuci de treabă, trudă, muncă şi făină peste tot, se ia curentul, ceva tipic...bun... pauză. Revine curentul, continui treaba. Când prăjitura e aproape gata, te duci să-ţi faci un duş rapid, îţi torni un pahar de vin şi te aşezi confortabil în fotoliu... Miroase extraordinar! Şi vine EA, Prăjiturzzilla!!! Şi haleşte tot şi la sfârşit comentează că e prea însiropat blatul!

Ce căcat, nu ştiu dacă înţelegi ce vreau să zic, dar e frustrant oricum... Ideea e că nu trebe să te opreşti şi în niciun caz să dispari de lângă prăjitură...e foarte posibil să apară o Prăjiturzzilla foarte leneşă, care nu-i în stare să-şi facă singură o prăjitură şi ce face? O haleşte pe a ta...

Şi zeii? Aleg să se uite la... la ce dracu' s-or uita. Până la urmă e doar vina mea... Ori mă las de prăjituri, ori mă ascund într-un colţ şi mănânc doar eu...ori, o fac atât de nasoală, să nu o mănânce nimeni...

duminică, ianuarie 31

Zău că-mi place... Da-mi place mult!

So, here we go... 19 întrebări la care trebuie să răspund cu inițiala prenumelui meu. 

1. Prenume: Hanelore

2. Câteva cuvinte din 4 litere: Horă, Haos, Hain, Hoit 

3. Nume de băiat: Horaţiu... pff ce-mi place!

4. Nume de fată: Hilda

5. O ocupație: Hangiu

6. O culoare: Havana .. Are şi cod, jur #947F60

7. Ceva ce să porți în viitorul apropiat: Haine în mod normal :))

8. Un nume de mâncare: Haleală, în dialectul oamenilor flămânzi!!

9. Ceva ce găsești în baie: Hâtrie igienică, în caz contrar, e jale!

10. Un loc: Heaven... HEVĂN

11.  Un motiv pentru întârziere: Harta, Harta e de vină... 

12. Ceva ce ai urla: Hooooo!!!

13. Un titlu de film: 'How to lose a guy in 10 days' , sau aşa ceva

14. Ceva de băut: Heineken

15. Un grup muzical: Hamerfall

16. Un animal: Hienă

17. Un nume de stradă: Horia, Cloşca şi Crişan... trebuie să existe o stradă numită astfel! TREBUIE!

18. O marcă de mașină: Honda

19. Titlul unei melodii: Heartbreak Hotel...[Elvis]

Am primit-o acum ceva vreme, am regăsit-o acum... Nu, nu mai ştiu de la cine am primit-o dar ştiu unde se duce, la MUIE... 

N-am scris de mult dar totuşi Andruş sau [Muiţa revoltată] cum îmi place mie s-o alint, îmi apreciază frustrările, ideile şi dorinţele fantasmagorice, pe scurt, rândurile îndesate pe blog, ba mai mult, mă consideră un [Superior Scribbler]Săru-mâna don'şoară! Acum o plecăciune şi mă supun regulilor... Care?

Ete, aistea:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali; 
2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3. Fiecare S.S. trebuie să îşi prezinte premiul pe blog şi să adauge link către [acest post] care ne explică ce este cu premiul;
4. Fiecare S.S. care a câştigat premiul este rugat să viziteze acest post şi să îşi adauge numele la Mr. Linky List…
5. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

Eu cred că Fata Gri, Serj, şi Gizăs merită premiul... Mie mi-s foarte dragi!  

Merci şi ne revedem... când mi-o veni şi mie cheful de scris... 

sâmbătă, ianuarie 9

De ce, dar mai ales cum? Şi de când? De optâşpe ani. Optâşpe ani, patru luni şi 5 zile. Şase mii şase sute nouăzeci şi ceva de zile... Unde sunt? Dar eu? Unde sunt eu?  Mai contează? 

Câtă impertinenţă. Cum îmi permit să mai întreb? Uite că-mi permit. Priveşte-mă... Câtă insolenţă! 

Şi dacă pentru voi  e prea mult, lăsaţi-mi mie libertatea mea şi aerul meu...  Nu vă vreau. Mi-e scârbă de ce aţi ajuns. Mi-e scârbă! Cât de jos sunteţi. Cât de murdari. Cât de nepăsători, cât de prostiţi, cât de minţiţi şi mincinoşi, cât de vulgari, cât de orbi... Îmi aprind o ţigară!

Şi vremurile astea îmi amintesc de alte vremuri şi brusc parcarea a devenit neîncăpătoare... şi plouă. Tramvaiele huruie pe şine. Taci! Învaţă să taci. Cauţi sensul? Încerci să înţelegi? Opreşte-te! Nu! Nu ai să ştii. Citeşte printre rânduri... Acum ştii ce zic? 

Dar altfel? Oare se poate altfel? Se poate, dar nu aici şi nici acum! De ce? Cum? Cât? De când? Iar de ce... Prea multe întrebări, niciun răspuns. 

Hai să ne aruncăm în valuri, hai să ne spălăm de minciuni şi de sentimente, hai să uităm de noi! Hai să fugim. Suntem slabi.  Noi cu furculiţe şi ei cu tancuri... Ia spune-mi, avem noi vreo şansă? Eu mi-am găsit de mult răspunsurile... Ştii când? Atunci când am încetat să le mai caut cu disperare, atunci când am realizat că spaţiul dintre urechile mele este incomensurabil. Nimeni, nimeni şi nimic nu-mi poate lua asta! E tot ce am, tot ce este cu adevărat al meu... Nici măcar trupul nu-mi aparţine aşa cum îmi aparţin gândurile. Trupul a fost şi al tău. Şi sufletul. Mai ales sufletul! Şi l-ai modelat aşa cum ai vrut. L-ai avut în palmă. L-ai scapat în noroi, l-ai mânjit, tot tu l-ai curăţat, l-ai vindecat şi tot tu l-ai făcut bucăţi... Dar gândul... E al meu! Numai al meu! Şi eu fac ce vreau din el. Eu îl împrăştii, eu îl ascund, eu ţi-l arăt din când în când, eu îl înalţ şi tot eu îl cobor, eu îl înnec, eu îi dau viaţă, eu...eu! E al meu! 

Mai aprind o ţigară... prima s-a consumat în scrumieră... Şi-mi mai spui că fumez prea mult. 

Atât de rău. Atât de răi. Unde suntem noi? Credeam că ne-am regăsit. Nu înţelegi. Ştiu. Întâi trebuie să mă regăsesc eu, printre picături, printre cearşafuri, printre noi... Undeva sunt! Pe care bănci, prin care parcuri? Prin care gând şi în câte suflete? În care sticlă, în care bar? Îţi mai aminteşti de mine? Îmi spuneai că sunt copil... Poate acolo sunt. În suflet sunt copil! În trup sunt... sunt degeaba, iar în gânduri, în gânduri am îmbătrânit de mult! Timpul, vremurile, ploaia şi vântul, uneori soarele... Dar niciodată noi!  

De multe ori vorbesc cu tine... în gând, sau în suflet. Da, sufletul ăsta şifonat îţi mai păstrează amprenta şi strânsoarea. Eşti departe. Mult prea departe. Eşti chiar mai departe decât imaginaţia mea şi prea departe ca să te ajungă gândul. Dar ştiu că eşti... La fel cum şi tu ştii că sunt. 

Şi încotro mă-ndrept?

miercuri, ianuarie 6

Eu sunt tot ce-mi trebuie! Nu sunt doar o jumătate în căutarea altei jumătăţi ca să putem deveni, împreună, un întreg. Ce căcat? Eu sunt deja un întreg! Ai venit tu şi deja a fost prea mult. Lasă-mă şi-ţi vezi de drum! 

Eşti prea grăbit, prea euforic. Mă oboseşti. Nu pot să ţin pasul cu tine şi sincer, nici nu vreau.

Şi totuşi te vreau. Dar nu pentru totdeauna. Te vreau vreo două ore pe noapte. Dar nu acum, sunt prea obosită... poate mâine. Nu vreau să ies la braţul tău în oraş şi nici să ne plimbăm de mână prin parc. Ar fi ridicol. Te vreau închis în cameră două ore, sau şi mai puţin. Şi când ies de la duş, să fi deja plecat. Fără dulcegării şi lugu-lugu, fără îmbrăţişări şi fără ''te iubesc''... Fără discuţii savante şi fără întrebări, fără sentimente, pentru toate astea există EL... Şi tu n-ai să fi niciodată mai mult decât... câteva ore! Mi-ai fost al naibii de drag. Jur! Ciudat om, ciudat. Nu vei putea niciodată să fi ca el, dar nici el ca tine. Sunteţi diferiţi, mult prea diferiţi şi totuşi sunteţi la fel. La fel de proşti!

Şi fără haine... Aşa te vreau! Apoi să pleci şi să te întorci când te vreau eu... Fără telefoane şi fără ''de ce?''. 

Nu înţelegi. Nu te vreau decât ''în joacă''...


Asta a fost! Ai venit, ai mirosit, adio Gringo! Mulţumesc! Acum uită-mă...lângă tine câteva nopţi!

Am ajuns, în sfârşit, acasă... Mi-am despachetat bagajele şi acum am tot timpul să-ţi povestesc ce 'făcui' zilele în care 'lipsi' de pe meleagurile aistea. 

Păi, dacă petrecerea de Revelion nu a fost mare nebunie, restul zilelor au fost de excepţie! Dar parcă nu prea am chef să înşir ce am făcut, cu cine, unde...de ce... Îţi arăt câteva pozne şi te las pe mata să deduci cum fu...   

vineri, ianuarie 1

Da bha, dupa cateva zile petrecute la cabana cu nebunii din Craiova mi-am dat seama ca e si wireless aici... Din pacate scriu fara diacritice, nu-s pe lap-ul meu. [o sa-ti spun si de ce, dar nu acum]

Acum ma car, sa ascult inca 345875430954853 de piese de house...
Nu-i rau, oamenii sunt faini dar... da, exista acel "dar"!

Per total trist revelion... Sau nha, petrecerea de revelion... Ata ete! Dar daca o fi sa fac tot anul ce am facut dupa ora 00:00 nu ar fi rau... Lasa alcolul sa curga si plamanii sa-ti fie verzi. Stii ce zic!

O sa revin cu subiectul dupa ce mi despachetez bagajele, acasa la mine...

Va pup cu frigu-n oase pe care l-am adunat de aici, de pe Clisura Dunarii!


AAAA......au bagat "dirty diana", am plecat!


[Deci, asta ca o maaaaare paranteză... Îmi retrag cuvintele despre petrecerea de Revelion. Cel mai tare Revelion Ever... Şi cele mai cul discuţii savante cu alcool la bord, cele mai faine nopţi, cele mai tari dimineţi, cele mai bune cafele, cel mai bun aer. Oamenii: băi, respect! Oamenii-oameni! Ah, şi îmi lipsesc câţiva oameni: unul din punct de vedere fizic iar vreo 2... psihologic]

 

Copyright 2010 Charlie 2.0.

Theme by WordpressCenter.com.
Blogger Template by Beta Templates.