Radiografie la suflet...

Un Fenobarbital și o sută de Absolut, te rog!

Mi-am făcut curaj să-mi analizez măruntaiele și...

Îmi aprind o țigară...

N-ai să înțelegi. Povestea nu poate fi frumoasă. Povestea seamănă cu mine. Povestea sunt eu. 

Începe să-mi fie greață de atâtea cafele băute doar ca să nu adorm. Vreau să savurez cafeaua, vreau să-i simt gustul. Vreau și fursecuri. Și vreau o cafenea cochetă și intimă. Ba nu, vreau să beau cafeaua acasă. Să existe „acasă”. Și să-mi pregătească cineva, cu drag, cafeaua asta. Nu acum, acum nu am timp... Dar peste vreme. Și micul dejun. Fără grabă. Să bem cafeaua fără grabă, și fără să fie o necesitate, o formalitate. Să bem cafeaua de drag. Să ne dorim fiecare cană de cafea!

Dar pentru asta avem nevoie de mai mult, mai mult decât noi, mai mult decât doi oameni, un pat și niște așternuturi...

Mulțumesc!