Omul din tramvai...

Motiv de sărbătorit aveam, o prietenă pe cinste era lângă mine, bani de alcool primisem de la mama dar cu o altă menire... Seara se anunța colosală...

În tramvai era el, alături de posibila iubită... Câteva ocheade și fiecare cu treaba lui... Obișnuiesc să analizez oamenii din tramvai, majoritatea spun o poveste, fără cuvinte. El, studentul obosit, îngrijit dar oarecum plictisit, alături de ea, împărțind aceeași liniște și posibil același urlet interior, fiecare pe altă gamă și posibil pe același drum dar cu destinații diferite.

A coborât.

Peste câteva ore, după ce m-am alcoolizat puțintel îl zăresc în bar, printre sticle, pe el... omul din tramvai. Se apropie și-și închină sticla în semn de ”Hai, noroc, bre!”. Nimic special am zis, toată lumea dă noroc cu toată lumea, toată lumea dansează cu toată lumea, toată lumea vorbește cu toată lumea... ”Tu ești fata din tramvai...” Intrăm în vorbă... Ajungem la concluzia că ne știm, dar nu știm de unde. Intrăm în alte discuții, subiectele variau, alcoolul curgea, făceam parte din același film... Asta până când a apărut și fata alături de care ședea în tramvai cu ceasuri în urmă, iubita lui. Și s-a încheiat...

Ne-am despărțit amical, fiecare și-a văzut de sticla și prietenii proprii... Ne-am mai intersectat privirile de câteva ori și ne-am înghițit cuvintele din diferite motive... 

Astăzi m-am dus din nou în bar. Și nu, nu era acolo, deși ar fi fost frumos să fie, măcar pentru finalul poveștii, sau continuarea ei... Sau pentru mine.